Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:50 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul continua lupta impotriva etnobotanicelor şi în 2011

ro

14 Jan, 2011 20:23 1124 Marime text

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, a convocat astăzi toţi factorii cu responsabilităţi în combaterea comercializării plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, pentru stabilirea unei strategii comune care să conducă la eradicarea acestui fenomen pe raza judeţului Constanţa.

Conform raportării efectuate de Aurelian Pavel, şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanţa, în anul 2010, partenerii instituţionali participanţi la acţiunile comune de control a societăţilor de profil au aplicat amenzi în valoare de 546 700 lei, au suspendat pentru o perioadă de trei luni activitatea a 40 de magazine, au ridicat în vederea confiscării şi expertizării 12 kg şi 1604 de plicuri şi au întocmit 10 dosare penale pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Acţiunile comune începute la sfârşitul anului trecut vor continua şi în acest an, cu măsuri maxime de sancţionare, care să descurajeze total orice formă de comercializare sau de utilizare a acestor substanţe. Potrivit prefectului Palaz în 2011 va fi acordată o mai mare atenţie „şi mai clară activităţii de prevenire şi consiliere în special a copiilor şi tinerilor din categoria de vârstă cel mai expusă, respectiv 10-24 de ani, prin acţiuni punctuale ale Inspectoratului Şcolar şi ale Centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, dar şi prin acţiuni ale factorilor cu rol de asigurare a ordinii publice, îndeosebi în zonele din jurul instituţiilor de învăţământ, a locaţiilor unde se organizează petreceri şi a magazinelor de vise."

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii