Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marius Niculae „Am stat în cameră cu Cristiano Ronaldo şi la 16 ani era primul la sală, primul la masă”

ro

28 Jan, 2015 19:30 3940 Marime text
 
Atacantul Marius Niculae a declarat, astăzi, că încearcă să le schimbe mentalitatea jucătorilor mai tineri de la Dinamo, oferindu-le ca exemplu serozitatea de la vârste fragede a celui mai bun fotbalist din lume, Cristiano Ronaldo, cu care a stat în cameră când a jucat la Sporting Lisabona.

„Încă mai avem speranţe pentru un trofeu în acest sezon. Am văzut că lipseşte şi vrem să-l avem. Eu încerc să le schimb colegilor mai tineri mentalitatea pentru că am văzut la antrenamentele din Turcia că au probleme de atitudine. Cu toate că sunt foarte talentaţi, pentru că nu degeaba au ajuns să îmbrace tricoul lui Dinamo. Dar nu e de ajuns să ai talent. Numai prin muncă şi seriozitate, prin sacrificii pot ajunge departe. Încerc să le explic frumos pentru că am avut privilegiul să mă schimb în acelaşi vestiar şi de a sta în aceeaşi cameră cu Cristiano Ronaldo. Şi la 16 ani era primul la sală, primul la masă, peste tot. Numai aşa poţi ajunge sus. Meciul cu naţionala de tineret a Danemarcei poate a fost tratat uşor, cred că a fost o problemă de mentalitate. Orice meci pe care îl joci trebuie să-l tratezi la fel, indiferent că e amical sau oficial. Toate trebuie tratate la victorie, asta înseamnă Dinamo", a spus Marius Niculae.


Sursa: Mediafax
Sursa foto: b1.tv
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii