Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:26 15 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNSAS Cum controla Securitatea din Constanța „problema repatriaților”. Detalii din operațiunea de contraspionaj „ALFA”

ro

15 Dec, 2025 12:48 124 Marime text
Sursă: CNSAS

Un dosar de arhivă al fostei Securități, dezvăluit publicului de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), identificat sub numărul 1775, oferă detalii despre modul în care instituția urmărea sistematic persoanele repatriate în România înainte de 1989, în special pe cele suspectate că ar fi avut legături cu servicii străine, cu mișcări politice ostile regimului sau cu exilul românesc.

Documentul, un „plan de măsuri și organizare a problemei”, arată că dosarul era coordonat la nivelul Serviciului III, responsabil cu „problemele de securitate internă”. Acesta cuprindea trei capitole principale: „Planul de măsuri”, „Evidența persoanelor” și „Studii, analize și sinteze periodice”.

Conform documentului, toate serviciile informative din inspectorat aveau obligația de a contribui la dosar ori de câte ori intrau în contact cu repatriați sau persoane întârziate la întoarcerea în țară. În comunicat se precizează explicit:

„Persoanele care fac obiectul problemei vor fi lucrate pe principiul muncii în obiective, fiecare ofițer având obligația… să comunice ofițerului coordonator datele referitoare la persoanele repatriate sau întârziate.”


Scopul acestor raportări era „menținerea unei evidențe stricte” și întocmirea periodică de analize ordonate de conducerea Securității. După încheierea anchetelor preliminare, persoanele considerate sensibile erau „luate în lucru activ”, cu forme de supraveghere stabilite „în raport de problematica fiecărui caz”.
 

Informarea Direcțiilor centrale și acțiunea „ALFA”



Documentul arată că datele obținute local erau transmise către structurile centrale - Direcția a III-a și a VI-a - pentru a fi valorificate în cadrul acțiunii „ALFA”, o operațiune de prevenire și contracarare a spionajului străin:
„Datele de interes operativ... vor fi raportate Comandamentului acțiunii „ALFA“, prin Direcția a III-a și a VI-a București, în scopul valorificării lor prin acțiuni ofensive de prevenire, neutralizare, contracarare, penetrare informativă și dezinformare.”

Cazurile considerate importante puteau fi preluate direct în control de Direcția a III-a.
 

Repatriați suspectați din Constanța: „WOLF”, „PLOPEANU”, „BICA”, „MARIN”



În anexele dosarului apar mai multe persoane aflate sub urmărire informativă, fiecare având un nume conspirativ.
Un exemplu este cazul „WOLF”, un repatriat din SUA, despre care Securitatea nota că va fi „finalizat prin recrutare”, după ce acesta ar fi furnizat deja date „care s-au verificat”.

Un alt caz este „PLOPEANU”, repatriat din Germania în 1945 și fost legionar, „semnalat cu poziție politică ostilă” și cu intenția de a intra în contact cu emigrația legionară. Conform documentului:
„În caz s-au întreprins măsuri complexe de documentare și prevenire, realizându-se avertizarea, compromiterea și izolarea sa față de cercul de relații.”


Situații similare apar și la „BICA”, repatriat tot din Germania, și „MARIN”, despre care se menționează explicit că fusese „recrutat de serviciul de informații al acestei țări”. În acest ultim caz, Securitatea urmărea identificarea „caselor de întâlnire folosite de serviciul de informații german”.
 

Orice repatriat suspect, automat în urmărire



Planul prevede clar că, în viitor, toate persoanele repatriate și încadrate în anumite riscuri - posibile legături cu servicii străine, activitate ostilă, declarații nesincere în anchete – trebuiau obligatoriu lucrate prin Dosare de Urmărire Informativă (D.U.I.).

Textul notează:

„Vor fi lucrate prin D.U.I. în mod obligatoriu toate persoanele ce se vor repatria și vor fi semnalate că au fost racolate, au desfășurat activități ostile sau au făcut declarații nesincere.”

Sursă: CNSAS
 
Citește și: „E mai rău ca la pușcărie”- Cum arătau școlile și liceele României în ultimii ani ai regimului Ceaușescu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii