Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:48 19 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eforie Sud şi 2 Mai au găzduit două tabere naţionale

ro

11 Sep, 2014 11:03 911 Marime text
Centrele de agrement Eforie Sud şi 2 Mai, aflate în administrarea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa, au fost gazda a două tabere naţionale „Şi eu pot fi antreprenor“ şi „Democratin“. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 3 – 9 septembrie, unde 240 de tineri din România au participat proactiv la proiecte de educaţie nonformală.

În cadrul taberei „Democratin“, tineri din Bucureşti, Piteşti, Curtea de Argeş, Botoşani şi Iaşi au participat la dezbateri ce au avut ca temă problema exercitării drepturilor omului în Uniunea Europeană şi România, abuzul de drept şi cum se poate limita abuzul de drept, cum se poate lucra în beneficiul cetăţenilor, drepturile garantate de curtea românească şi alte implicaţii şi drepturi pentru profilul model al cetăţeanului responsabil în societatea românească. La finalul taberei, s-a organizat un concurs de idei şi proiecte, iar proiectul câştigător a fost „Tineri argeşeni acţionaţi“.

În cea de-a doua tabără, „Şi eu pot fi antreprenor“, tineri din Piteşti, Craiova, Alba, Reşiţa, Brăila, Constanţa, Mioveni, Bucureşti, Suceava şi Cluj, au participat la activităţi de antreprenoriat învăţând strategii de marketing şi de vânzare pe produse şi servicii. Planul de afaceri premiat a fost „Perla Mării“, al societăţii comerciale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii