Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:18 19 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT ZIUA de Constanţa omagiază personalităţile etniilor dintre Dunăre şi Marea cea Mare. 140 de ani de Dobrogea (galerie foto)

ro

23 Nov, 2018 14:04 2069 Marime text

Pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, data de 23 noiembrie va rămâne nemuritoare, fiind ziua în care autorităţile române au început preluarea oficială a administraţiei Dobrogei, ziua în care întreaga populaţie a Constanţei a sărbătorit feeric intrarea în posesiunea statului român.
 
Poate nicio sărbătoare mai mare decât Ziua Naţională a României n-ar trebui să fie trecută în calendarele dobrogenilor ca acest 23 noiembrie, moment consemnat şi de documentele aflate în Arhivele Statului Bucureşti, fond Ministerul de Interne.
 
Şi, la fel ca anul trecut, la fel ca acum 50 de ani, dar mai ales ca acum 140 de ani, sărbătoarea organizată de ZIUA de Constanţa, în 2018, sub titlul sugestiv „Etniile împreună pentru Dobrogea!” se va deschide, la ora 13, în prezenţa oficialităţilor constănţene, cu un Te Deum în Biserica Greacă „Metamorphosis“, urmat de imortalizarea momentului pe scările bisericii, într-o preţioasă fotografie ce va deveni una de colecţie.

În acordurile Fanfarei RAJA, delegaţia de invitati a ajuns la  Consiliul Judeţean Constanţa, unde, în holul de la intrarea în Prefectură, este vernisată expoziţia „Dobrogea - spaţiu multietnic. Păpuşi simbolice cu marcă identitară”, semnată de artistul plastic Elena Orbocea, secretar literar-artistic la Teatrul „Jean Bart” din Tulcea.


Între cei prezenți se numără: Dumitru Jeaca – Prefectul Județului Constanța, Marius Horia Țuţuianu, Președinte Consiliul Județean Constanța, Dorin Popescu, preşedintele Asociaţiei Casa Mării Negre, Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Traian Antoniadis, preşedintele Comunităţii Elene Elpis Constanţa, Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Lavinia Dumitraşcu, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, profesor Anca Constantin, fiica istoriculul Adrian V. Rădulescu, Anaid Tavitian , fiica publicistului Simion Tavitian,  Ion Stelian - deputat USR, reprezentaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ISU Dobrogea, reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi al judetului Constanţa, consilieri locali constănteni, textierul Carmen Aldea Vlad, cea care a scris Imnul Dobrogei, Nicolae Artion, preşedintele Comunităţii ruşilor-lipoveni Constanţa, General Maior în rezervă Gelaledin Nezir, Consilier al ministrului Afacerilor Interne, Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, profesorul Constantin Vitanos, reputat director al Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” - tema ediției din acest an a manifestării organizate de cotidianul ZIUA de Constanța – „Etniile împreună pentru Dobrogea!” - a fost sugerată de dominia sa, dr. Liviu Merdinian - preşedinte al Uniunii Armenilor din România, filiala Constanţa, reprezentantul comunității albaneze - dr. Liviu Lungu, Ioana Rădulescu - preşedintele Comunităţii Edinstvo a Bulgarilor din Dobrogea, Sorin Lucian Ionescu - preşedintele comunităţii evreieşti din Constanţa, Marina- Czernack Annemarie - preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România - filiala Constanţa, prof. Univ. Dr. Adrian Bavaru - rector onorific al Universității Ovidius și consul onorific al Italiei, Barbara Breaban - liderul Comunității poloneze din Constanța,  Elena Frâncu, Echrem Gafar - profesor de istorie la Şcoala nr. 7 Medgidia, lect. univ. dr. Denis Ibadula, directorul Laboratorului de cercetări matematice româno-turc „Grigore Moisil” – Universitatea „Ovidius” Constanţa, Ştefan Petrescu - cercetător în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene, căpitan comandor Neacşu Lucian, şef secţie pregătire Academia Navală "Mircea cel Batrân" Constanța, dirijorul Gheorghe StanciuLică Gherghilescu - directorul Teatrului pentru copii şi tineret Căluţul de Mare, prof. univ. dr. ing. Mihael Chircor, Facultatea de Inginerie Mecanică, Universitatea „Ovidius”, prof. univ. dr. Tasin Gemil - reputat istoric şi ambasador, cetăţean de onoare al municipiului Medgidia, lt. Col Popa Cătălin – prorector pentru Relații Internaţionale Academia Navală "Mircea cel Bătrân" Constanța și Feri Predescu - jurnalist. 

UPDATE 1

"Bine aţi venit! Bine ne-am regăsit", i-a salutat pe cei prezenţi Claudia Tanislav, directorul ZIUA de Constanţa.

UPDATE 2 

Urmează ceremonialul de introducere a drapelului - Academia Navală „Mircea cel Batran".  Imnul României este interpretat de Corala bărbătească ortodoxă „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului.

Imnul Dobrogei, compozitor Dumitru Lupu, pe versurile poetei Carmen Aldea Vlad, este interpretat de tenorul Iulian Bratu, solist al Teatrului Naţional de Operă și Balet „Oleg Danovski”, acompaniat de Orchestra de Cameră „Collegium Musicum Regina Maria” a Colegiului Naţional de Artă „Regina Maria”, dirijor prof. Tănase Garciu

UPDATE. 3

"Cuvintele de azi sunt sărbatoare și bucurie. Sperăm ca astfel de evenimente să fie din ce în ce mai multe. Chiar azi, în această sala, a fost un colegiu prefectural, dedicat sărbătorii Ziua Dobrogei. Să ne bucurăm că ne-am născut și trăim pe acest pământ. Noi avem datoria să-l păstrăm. Noi, românii, și etniile am găsit aici un pământ, pe care construim" a spus celor prezenți Claudia Tanislav, directorul cotidianului ZIUA de Constanța.

UPDATE. 4

Profesorul Constantin VITANOS, reputat director al Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu”
, cel care a sugerat  tema ediției din acest an a manifestării organizate de cotidianul ZIUA de Constanța – „Etniile împreună pentru Dobrogea!”, prezinta celor care participă la eveniment Dobrogea, mozaic de neamuri din toate timpurile. 

"Am început ziua împreună, cu ședința solemnă a colegiului prefectural, și iată că și acum suntem din nou împreună. Mă simt onorat să fiu parte a acestui eveniment și prefectura va susține mereu astfel de inițiative" a declarat prefectul Dumitru Jeaca

"În urmă cu 140 de ani, Constanța întâmpină trupele române. A fost un moment unic, într-un spațiu. Suntem într-o zonă, pe care o numim acasă. Suntem un mozaic de neamuri, poartă spre orient. Salut și respect inițiativa cotidianului ZIUA de Constanța. Sper să mai facem astfel de evenimente împreună" a transmis Horia Marius Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.  

UPDATE.  5

„ZIUA de Constanța a reușit să ne adune și anul trecut, când am reprodus un traseu, în zona istorică a municipiului. Azi, după un an, vedem un mozaic, vedem cine suntem, vedem reprezentanții familiilor nostre și moștenirea pe care o avem. Am încredere și spreranța că urmașii noștri vor fi mai vrednici decât noi. Istoria noastră multimilenară naște succesori mai bogați spiritual. Viitorul nostru este în NATO și Uniunea Europeană. Suntem acum într-un moment zero al istoriei și cred că viitorul ar trebui să ne preocupe cel mai mult. Acum trebuie să știm ceea ce avem de făcut. Trebuie să avem încredere în viitor. Ieri seară, această sală a găzduit un alt eveniment important: profesorii de istorie pensionari au fost premiați de ISJ Constanța. Așa trebuie să facem: să le spunem și numele celor care au fost inaintea noastră. Recunoștința și respectul nostru pentru înaintași. La mulți ani Dobrogea, la mulți ani România" a menționat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.

UPDATE. 6
 
Reprezentanţii etniilor adresează, în ordine alfabetică, mesajul de preţuire pentru pământul ce le-a fost leagăn de-a lungul atâtor generaţii.
 
Dr. Liviu Merdinian, preşedinte al Uniunii Armenilor din România, filiala Constanţa din luna iunie a anului 2016, dar şi vicepreşedinte al Comitetului Naţional al Uniunii Armenilor din România, vorbește despre moștenirea creată din bună conviețuire și respect.
 

"Mulțumim ZIUA de Constanța și aș vrea să reamintesc prezența unui om în viața culturală a Constanței, un om care acum nu mai este - Virgil Coman. Fără el multe nu ar fi fost cunoscute" a transmis Liviu Merdinian preşedinte al Uniunii Armenilor din România, filiala Constanţa.

 
Reprezentantul comunității albaneze dr. Liviu Lungu, scriitor (părinţii mamei albanezi din zona Cjirokastra (Cirocastra – Oraşul de argint) a urat și el „La mulți ani Dobrogei!“
 
Cei prezenți au vizionat un mesaj video, transmis cu ocazia Zilei Dobrogei de Simona Halep cea mai bună jucătoare de tenis din lume, pentru care Constanța este mereu „acasă”, cetăţean de onoare al oraşului Constanţa
 
Ioana Rădulescu, preşedintele Comunităţii Edinstvo a Bulgarilor din Dobrogea, a urat, la rândul ei, ”La mulți ani Dobrogei”.

"Grecii au fost prezenți mii de ani aici, au dezvoltat multe aici. Constantenii știu ce face comunitarea greacă. Ramura de măslin  simbolul nostru, aduce pace și înțelegere, dar dacă e nevoie se poate folosi ca bici" , a subliniat Traian Antoniadis, preşedinte al Comunităţii „Elpis” din Constanţa

UPDATE. 7

Sorin Lucian Ionescu, noul preşedinte al comunităţii evreieşti din Constanţa
, vorbește celor prezenți despre relația excepțională pe care comunitatea evreilor o are cu toate comunitățile, dar și administrația locală.

"Avem o relație excepțională cu Primăria Constanța, care ne ajută în demersurile pentru construirea Sinagogii din Constanța. Avem relații excepționale cu comunitatea musulmană și cea greacă. Evreii din Dobrogea sunt mândri că trăiesc în Dobrogea, că trăiesc în România" a spus Sorin Lucian Ionescu, președintele Comunității Evreilor din Constanța. 

Marina- Czernack Annemarie, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România - filiala Constanţa, a dezvăluit invitaților, că numeric comunitarea germanilor, din Dobrogea este foarte mică.
 
Prof. Univ. Dr. Adrian Bavaru, rector onorific al Universității Ovidius și consul onorific al Italiei, a punctat că acest pământ dintre ape, cum i se spune Dobrogei, are cea mai veche istorie din România.

UPDATE. 8

Mesajul transmis de Gheorghe Hagi este citit de Elena Frâncu “doamna de fier” a sportului constănţean, vicecampioană mondială cu echipa naţională. 

Urmează mesajul video transmis de Academicianul Marian Gomoiu, singurul academician în viaţă născut în Dobrogea, trăind în Dobrogea, care şi-a dedicat munca Dobrogei. A fost biolog şi geograf, unul dintre cei mai activi cercetători ai Mării Negre din ultimele cinci deceni.

"La mulți ani cu sănătate, să faceți ceea ce nu am reușit noi. Constanța să aibă o flotă mai mare, să atragă mai mulți turiști. Avem un port mare, dar trebuie să avem și vapoare. Luați exemplu altor țări. La mulți ani România! La mulți ani Dobrogea!" , a transmis academicianul Marian Gomoiu

 

"Noi polonezii ne bucurăm de centenarul României și de Ziua Dobrogei. Ne dorim că România să înflorească, iar copiii noștri să trăiască în respect pe acest pământ" a transmis Barbara Breaban, liderul Comunității poloneze din Constanța

"Constanța ne-a dat șansă de a ne uni. Cine sunt rușii lipoveni? Rușii lipoveni sunt cei care l-au dat României pe Ivan Patzaichin, cel care a ridicat steagul României, iar lista poate continua. La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, România" a punctat Nicolae Artion, preşedintele Comunităţii ruşilor-lipoveni Constanţa

Mesajul transmis de regizorul Stere Gulea –este dat citirii de poeta Carmen Aldea Vlad. 
 

" Mă bucur că mă aflu aici și ne putem adresa dumneavoastră în numele a două comunități, cea a tătarilor și cea a turcilor.  Frumoasa Dobroge a fost, este și va rămâne o zona a păcii, a interculturalității. Dobrogea este colț de rai, o cetate înconjurată de ape. Zona noastă, Dobrogea, este o punte de legătură dintre est și vest, dintre câmpiile de Anatolia și stepele din Rusia. Dobrogea nu este a noastră, este a românilor, este a urmașilor românilor, este a urmașilor urmașilor românilor" a transmis Echrem Gafar, profesor de istorie la Şcoala nr. 7 Medgidia.


Mesajul lui Kemal Karpat este citit de lect. univ. dr. Denis Ibadula, directorul Laboratorului de cercetări matematice româno-turc „Grigore Moisil” – Universitatea „Ovidius” Constanţa.

UPDATE 9

General Maior în rezervă Gelaledin Nezir, Consilier al ministrului Afacerilor Interne, spune că în cei 140 de ani am avut toți ce învața. 

„La mulți ani, bătrână Dobroge. La mulți ani România" a transmis General Maior în rezervă Gelaledin Nezir, consilier al ministrului Afacerilor Interne .

10 personalităţi ce şi-au pus amprenta asupra „modelului dobrogean“, premiate​

ZIUA de Constanța
respectă tradiţia decernării plachetei şi medaliei „Meritul Dobrogean”, însoţită anul acesta de medalia „Colonel Marin Ionescu Dobrogianu”, cu care vor fi distinse 10 personalităţi ce şi-au pus amprenta asupra „modelului dobrogean“, prin contribuţia importantă la dezvoltarea şi consolidarea culturii dobrogene, în ţară şi în lume, iniţiativă unică în peisajul jurnalisticii locale.

”Respectând tradiţia, vom acorda şi anul acesta placheta Meritul Dobrogean, însoțită de această dată de medalia „Colonel Marin Ionescu Dobrogianu”, cu care vor fi distinse 10 personalităţi ce şi-au pus amprenta asupra „modelului dobrogean“, prin contribuţia importantă la dezvoltarea şi consolidarea culturii dobrogene, în ţară şi în lume, iniţiativă unică în peisajul jurnalisticii locale.
La definirea celor 10 propuneri am primit sprijin din partea Academiei Navale Mircea cel Bătrân, a Arhiepiscopiei Tomisului, dar şi a colegelor de la „Adevărul”” - a transmis Claudia Tanislav, directorul cotidianului ZIUA de Constanța.

Cele 10 personalități din acest an, în ordine alfabetică, sunt:

1. Istoricul Vasile Canarache - citeşte Laudatio Ştefan Petrescu, cercetător în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene, primeşte Radu Canarache (nepot)

2. Comandor profesor Constantin Costăchescu – citeşte Laudatio căpitan comandor Neacşu Lucian, şef secţie pregătire Academia Navală "Mircea cel Bătrân" Constanța

3. Director Ion Drugan – citeşte Laudatio dirijorul Gheorghe Stanciu, primeşte soţia Mireille Savopol

4. Director Jean Ionescu – citeşte Laudatio Lică Gherghilescu, directorul Teatrului pentru copii şi tineret Căluţul de Mare, primeşte Mădălina Ciobanu (fiică)

5. Academicianul Garabet Kumbetlian – citeşte şi primeşte prof. univ. dr. ing. Mihael Chircor, Facultatea de Inginerie Mecanică, Universitatea „Ovidius”

6. Istoricul Mihai Irimia – citeşte prof. univ. dr. Tasin Gemil, reputat istoric şi ambasador, cetăţean de onoare al municipiului Medgidia, descendent al primului primar de la 1878, Abdul Hagi Kerim

7. Contraamiral Horia Măcelariu – citeşte Laudatio lt. Col Popa Cătălin – prorector pentru Relații Internaţionale Academia Navală "Mircea cel Bătrân". 

8.  Poetul Mehmet Niyazi – citeşte prof. Echrem Gafar, reprezentantul Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi

9. Preot Nicolae Paveliu - citeşte Laudatio preotul Jan Mihai, parohul bisericii Adormirea Maicii Domnului 1 din Constanța, prima ctitorie a preotului Paveliu, azi monument istoric, primește Ionuț Druche - Director Editura Arhiepiscopiei Tomisului

10. Publicistul Simion Tavitian – citeşte Laudatio Feri Predescu, primeşte Anaid Tavitian (fiică)



Citește și: 

#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT ZIUA de Constanța sărbătorește România și Dobrogea. Azi, celebrăm mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii