Constanța. Exerciţiu de antrenament al forţelor destinate căutării şi salvării vieţii omeneşti aflate în pericol pe mare
Constanța. Exerciţiu de antrenament al forţelor destinate căutării şi salvării vieţii omeneşti aflate


Potrivit reprezentanților Autorității Navale Române, pentru ca scenariile exerciţiului să fie cât mai apropiate de realitate, ziua de declanşare şi derulare a exerciţiului nu a fost stabilită dinainte şi nici nu a fost comunicată celor implicaţi.
”În vederea pregătirii acestui exerciţiu complex, Autoritatea Navală Română a organizat trei Conferinţe de planificare, la care au participat reprezentanţi ai Ministerelor semnatare ale Planului mai sus menţionat, respectiv: Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale, precum şi reprezentanţi ai altor instituţii de stat şi private şi organizaţii non guvernamentale implicate în astfel de acţiuni. Instituțiile amintite participă cu forţe şi mijloace de intervenţie în situaţii de urgenţă pe mare, în cadrul exerciţiului” - au transmis reprezentanții ANR.
Exerciţiul cuprinde 3 scenarii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti pe mare, care se derulează în 3 locaţii diferite pe Marea Neagră, respectiv: travers Sulina la 13 Mm distanţă faţă de ţărm; lângă platformele de foraj OMV Petrom SA - Zona de Productie X Petromar, la cca. 30 Mm distanţă de ţărm; travers zona Pescărie Constanţa la cca 4 Mm faţă de ţărm, precum şi în aria de primire a persoanelor salvate de pe mare.
”Ca o noutate menţionăm faptul că, în conformitate cu Acordul de cooperare privind serviciile de căutare şi salvare pe mare între statele riverane Mării Negre şi cu recomandările făcute de reprezentantul Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO) în cadrul ultimei Conferinţe Regionale SAR la Marea Neagră, desfăşurată la Odessa – Ucraina, în perioada 20-21 septembrie 2017, acest exerciţiu va avea şi o componentă de cooperare bilaterală cu Ucraina, care a confirmat participarea cu o unitate de intervenţie” - au mai transmis organizatorii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp