Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălin Chelu după achiziţia Argus Constanţa Nu mai avem mult până ce ne facem un mic SIF

ro

19 Jul, 2011 18:53 1389 Marime text

Cătălin Chelu, unul dintre cei mai importanţi investitori de pe bursă, şi-a trecut în portofoliu la finele săptămânii trecute un pachet de circa 33% din acţiunile Argus Constanţa şi spune că va continua seria de achiziţii din ultima perioadă pe măsură ce-şi diminuează participaţiile la SIF-uri, construindu-şi astfel propriul portofoliu de companii. Omul de afaceri din Galaţi este deja la a cincea achiziţie anul acesta, precedenta având loc la finele lunii trecute când a cumpărat un pachet de 46,5% din acţiunile producătorului de abrazivi Carbochim Cluj (CBC) pentru câteva milioane de euro. Chelu a luat prin surprindere investitorii de la bursă devenind peste noapte principalul acţionar al Argus, care este unul dintre cei mai mari producători locali de uleiuri vegetale, în schimbul sumei de peste 38 mil. lei (8,9 mil. euro), aceasta fiind cea mai mare investiţie a sa de până acum. "Nu mai avem mult până la un mic SIF care să concureze de la egal la egal cu SIF-urile. Noi am încercat să facem lucruri bune la companiile unde am ajuns şi dorim performanţă. Cheltuielile SIF-urilor cu salariile şi alte cheltuieli de administrare sunt exagerat de mari în raport cu activitatea acestora. Încerc să-mi diminuez participaţiile pe SIF-uri", a declarat Cătălin Chelu. "Argus este o activitate alimentară profitabilă, cu o evoluţie bună şi constantă în ultimii ani. Compania are personal puţin şi un raport cifră de afaceri la număr de personal foarte bun. Sigur că dorim să ne impunem în conducere. În ceea ce priveşte conducerea executivă cred că cei de acolo şi-au făcut treaba foarte bine. Poate vom aduce puţin aer proaspăt în sensul de eficientizare şi diminuare a cheltuielilor şi idei noi legate de activitatea de desfacere", a completat Cătălin Chelu.

SIF Oltenia, care deţinea înainte 22% din acţiunile Argus, a răspuns la cumpărările realizate de Cătălin Chelu achiziţionând de pe piaţă circa 5% din acţiuni şi deţine în prezent circa 27% din companie. Un alt acţionar important este SIF Banat-Crişana, cu un pachet de 5% din acţiuni.

www.zf.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii