Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:22 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Augustin Lazăr, replică la anunțul public al ministrului Justiției privind revocarea sa

ro

27 Dec, 2018 14:21 1469 Marime text
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Augustin Lazăr, consideră că anunțul public al ministrului Justiției referitor la continuarea procedurii de revocare ignoră cadrul legal și recomandările instituțiilor europene referitoare la acest subiect, se arată într-un comunicat de presă emis de Biroul de Presă al PICCJ.

"Astfel, exprimarea nejuridică privind pretinsa “tragere de timp” are ca scop dezinformarea opiniei publice în legătură cu procedura legală de verificare de către instanța de contencios a “evaluării” procurorului general, efectuată cu depășirea atribuțiilor legale ale ministrului justiției, precum și a legalității documentului intitulat “Raport de evaluare”.  În acest sens, art. 39 alin. (1) și alin. (3) teza a IV-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește că „evaluarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (...)se face de o comisie compusă din procurori, membri aleși ai Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de tribunal, desemnați de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii”, transmite Lazăr.

Totodată, procurorul general al PÎCCJ atrage atenția că demersul ministrului justiției ignoră recomandarile GRECO, ale Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), precum si ale Raportului MCV, care cer stoparea acțiunilor care afecteaza statul de drept și implementarea recomandărilor indicate.

De asemenea, procurorul general al PÎCCJ, Augustin Lazăr, subliniază că solicitarea de revocare din funcție a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției, care a arătat că raportul de evaluare al ministrului justiției ”nu respectă dispozițiile legale în vigoare, standardele internaționale și naționale în materia activității Ministerului Public și contravine direcției jurisprudențiale conturate atât de organismele internaționale, cât și de Curtea Constituțională a României”.

Augustin Lazăr consideră că demersul ministrului justiției, cu conținut strict politic, este de natură să afecteze încrederea publică în capacitatea instituției de a-și îndeplini rolul constituțional. 

În acest context, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dorește să asigure opinia publică despre faptul că Ministerul Public își va îndeplini în continuare cu fermitate atribuțiile prevăzute de articolul 131 din Constituția României, respectiv de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii