Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:45 17 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul PMP, Robert Turcescu îi cere lui Lazăr să plece de la Parchetul General

ro

06 Apr, 2019 21:10 684 Marime text
 
„Ce-o fi în mintea lui Augustin Lazăr? Mi-e greu să cred că nu realizează cât rău face intregului sistem judiciar cu fiecare zi în care se încăpăţinează să nu demisioneze din funcţia de Procuror General. Rănile din vremea comunismului nu sunt vindecate în neamul asta, generaţiile noastre, ale părinţilor şi ale bunicilor noştri nu i-au iertat pe torţionari. Trecutul nu se prescrie, Lazăre! Cere-ţi iertare şi du-te acasă, trebuia s-o fi făcut de mult”, afirmă deputatul într-o postare pe pagina sa de socializare.
Vă reaminitim, procurorul general Augustin Lazăr se află de căteva zile în mijlocul unui adevărat scandal, după ce un fost deţinut politic, Ioan Muntean, a declarat la un post de televiziune central că a fost băgat la „izolare” de Augustin Lazăr, pe vremea când era închis la Penitenciarul Aiud, pentru că ar fi „calomniat organele puterii de stat”. Pe același post TV au mai apărut acuzații similare cu privire la perioada când Augustin Lazăr era președinte al comisiei de liberări condiționate din penitenciarul Aiud.
În replică, August Lazăr susţine că drama unor foști deținuți politici este folosită pentru a-l denigra, după ce și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat în fruntea Parchetului General. „În legătură cu anumite aspecte difuzate într-o emisiune televizată, arăt că resping orice afirmaţii potrivit cărora, în calitate de procuror delegat la Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Aiud, aş fi dispus sancţionarea disciplinară a vreunei persoane condamnate penal, deţinută în penitenciar, prin emiterea de rapoarte de pedepsire, solicitarea de astfel de rapoarte sau în orice altă modalitate” a scris Augustin Lazăr pe contul său de Facebook. 


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii