Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:00 30 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La doi ani de la înființare, o firmă de transport din Constanța își cere insolvența

ro

30 Oct, 2026 17:00 189 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursa: pexels
 
  • Dosarul 6807/118/2026 a fost înregistrat pe 29 octombrie 2026 pe rolul Tribunalului Constanța și a primit termen de judecată pe 11 noiembrie
 
Firma de transport Yanis Grain SRL a depus cerere prin care își solicită insolvența.
 
Dosarul 6807/118/2026 a fost înregistrat pe 29 octombrie 2026 pe rolul Tribunalului Constanța și a primit termen de judecată pe 11 noiembrie.


 
Este de precizat că pe numele firmei mai există un dosar referitor la intrarea în insolvență, însă deschis la cererea creditorului. În speța 3195/118/2026, cei care urmăresc să își recupereze creanțele sunt Sartorom Impex SRL și Disco Bar Marina SRL.
 
O modificare în acest dosar a intervenit ieri, 30 octombrie, când Tribunalul Constanța a preschimbat termenul de judecată de la 9 decembrie la 11 noiembrie.
 
La acea dată, este probabil ca instanța să conexeze cazurile, în loc să le judece separat.
 
Mișcare strategică

 
Cererea proprie de deschidere a procedurii insolvenței, cel puțin la nivel teoretic, reprezintă o mișcare strategică a debitoarei. Într-un asemenea caz, aceasta își poate propune propriul administrator judiciar provizoriu (există posibilitatea ca acesta să fie schimbat ulterior de creditori prin vot în adunarea creditorilor).
 
De asemenea, prin cererea formulată din proprie inițiativă, Yanis Grain SRL își anunță de la început intenția de a elabora un plan de reorganizare a activității firmei, dovedind dorința de a se redresa economic.
 
Despre Yanis Grain SRL
 
Conform termene.ro, Yanis Grain SRL a fost înființată în noiembrie 2024, are sediul social pe strada Caraiman nr. 15 din Constanța și obiectul de activitate este „transporturi rutiere de mărfuri”.
 

În ultimul an fiscal, firma a avut o cifră de afaceri de peste 2,6 milioane lei, pierdere de peste 400.000 lei, datorii de peste 3,8 milioane lei și un singur angajat.
 
Șerban Alexandra-Ștefania este asociat și administrator, potrivit sursei menționate.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Agenția imobiliară Danicris și adăpostul pentru câini Protanim, vizate de ANAF. Li se cere insolvența la Tribunalul Constanța 

Ti-a placut articolul?

Comentarii