Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:34 31 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Criză instituțională în Polonia! Președintele Karol Nawrocki acuză guvernul că amenință securitatea internă a țării

ro

31 Oct, 2026 11:31 209 Marime text
Foto: Google Maps

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa, conform Agerpres.

Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituțional, unde accesul a fost blocat de poliție, Nawrocki a făcut apel la consultări urgente cu toate partidele reprezentate în parlament, „în scopul stabilizării situației politice și al reinstaurării ordinii constituționale”.

El a cerut „restabilirea statului de drept și retragerea din incinta Tribunalului Constituțional a forțelor de securitate desfășurate de guvern”.

Aflat vineri seară în avion spre Senegal pentru o vizită programată, șeful statului polonez a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele instituției a fost suspendat din funcție.

Poliția a precizat, vineri seară, că agenții săi au intrat în sediul Tribunalului Constituțional în urma unor incidente petrecute în exteriorul instituției, inclusiv aruncarea unor obiecte periculoase înspre polițiști.

Tribunalul a anunțat pe website-ul său că președintele instituției, Bogdan Swieczkowski, a fost suspendat vineri.

Tribunalul Constituțional se află în centrul unei crize instituționale între judecătorii săi instalați de dreapta naționalistă aflată la putere în perioada 2015-2023 și guvernul actual condus de proeuropeanul Donald Tusk.


La începutul acestui an, Karol Nawrocki - un aliat al fostului guvern naționalist - a refuzat să primească jurământul a trei dintre cei șase judecători nominalizați de parlament, în timp ce Swieczkowski a blocat preluarea funcției de către judecători aleși de actuala majoritate parlamentară. 



Citește și:
Româncă de 48 de ani, găsită moartă într-o locuință din Dublin. Un bărbat, arestat în acest caz

Ti-a placut articolul?

Comentarii