Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea145 General de brigadă Ferencz Daniel Mihai, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

17 Nov, 2023 13:00 1126 Marime text
General de brigadă Ferencz Daniel Mihai, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei
Cu ocazia aniversării a 145 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, general de brigadă Ferencz Daniel Mihai, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:

În ziua de 14 noiembrie 1878, autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei, aceasta fiind socotită data la care regiunea istorică a reintrat, oficial, în componenţa statului român.
Integrarea Dobrogei de Nord împreună cu unificarea principatelor române sub Principele Alexandru Ioan Cuza a marcat „începutul Marii Uniri” și a fost un prim pas pentru recunoașterea României ca stat de către puterile europene, precum și pentru întemeierea statului român modern.
Revenirea Dobrogei, străvechi pământ getic, la România, după mai bine de patru secole de ocupaţie otomană, a însemnat împlinirea aspiraţiilor tuturor românilor dobrogeni.
Ca locuitori ai acestui spaţiu danubiano-pontic, cu o componenţă etnică diversă, putem afirma cu mândrie că Dobrogea reprezintă un model de convieţuire şi cooperare armonioasă, distinct în peisajul etnografic românesc. Apreciez că printre trăsăturile esențiale ale dobrogenilor se numără toleranţa, ospitalitatea, dragostea față de aproape, precum și mândria de a fi parte a acestei regiuni mirifice.
 
Tuturor locuitorilor din spațiul dintre Dunăre şi Marea Neagră le doresc să fie mândri de apartenența lor la acest meleag, să fie încrezători în viitor și să nu uite să transmită mai departe faima și frumusețea acestui minunat colț de Românie.
 
La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, Dobrogeni!
 
Inspector Şef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța
General de brigadă Ferencz Daniel Mihai


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari