Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:39 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea144 Adrian Ilie, director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza“Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

15 Nov, 2022 11:23 1479 Marime text


 
Cu ocazia aniversării a 144 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, Adrian Ilie, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:

Dobrogea –„colțul nostru de Asie“
Teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră poate fi considerat un „adevărat colț de Asie“, așa cum spunea marele nostru istoric Nicolae Iorga. Aici se întâlneau interesele Occidentului și ale Orientului. Pe aici treceau caravanele din Orient și se îndreptau către lumea civilizată apuseană. Aici se aflau bazele de atac ale ienicerilor și ale spahiilor. De aici porneau atacurile către lumea creștină. Teritoriul a fost organizat după principiile otomane, fiind o provincie de margine, încadrată potrivit dreptului Islamic în Casa Islamului (dar - al - Islam).
În perioada 1418 -1878, teritoriul dintre Dunăre și Mare a fost exploatat de autoritățile otomane. Odată cu pătrunderea elementelor de modernitate în Imperiul Otoman, mai cu seamă datorită reformelor liberale ale sultanului Abdul Medgid, vor pătrunde în Dobrogea elemente care au modernizat societatea și au contribuit la o creștere a bunăstării populației. Târgurile, bâlciurile Dobrogei transformau localitățile dobrogene în mici bazaruri, după modelul celui din capitalaImperiului. Aceste activități comerciale erau aducătoare de venituri și contribuiau la prosperitatea locuitorilor.
Despre Dobrogea au vorbit călătorii străini care au tranzitat provincia și care au surprins realitățile vremii, precum și românii care au luat contact cu realitățile dobrogene, înainte de anul 1878, fiind interesați de acest teritoriu locuit de români.
Helmuth von Moltke, găsea în Dobrogea o slabă populare a provinciei, datorată războiului ruso-turc din anii 1828-1829, fiind primit în vizită de guvernatorul Dobrogei, Sayd Mârza Pașa, și schimbând impresii despre aceasta.
Ion Ionescu de la Brad, agronomul român interesat de soarta Dobrogei, studia dezvoltarea provinciei, prin construirea unui canal navigabil între Cernavodă și Constanța și publica un articol în Jurnal de Constantinopol, articolul „Canal de Küstendje", prezentând oportunitatea dezvoltării provinciei, încă din 1851.
Revoluționarul pașoptist Nicolae Bălcescu purta o corespondență cu Ion Ghica și îi scria: „iubite Ghica, scrisoarea lui Ionescu (Ion Ionescu de la Brad-n.ns.), m-au interesat foarte. Pe-acolo ni se deschide câmpul felurit și bogat, în care putem semăna și mult secera. Trebuie să ne ocupăm de tot cu tot dinadinsul în loc de canal de Küstenge, n-ar fi mai fi mai bine d-a face un drum de fier?“
 Din aceste cuvinte ne putem da seama de potențialul economic și de încercarea de a lega Dunărea de Marea Neagră, printr-un canal navigabil, sau printr-o cale ferată care să lege Principatele Românede Marea Neagră. Nicolae Bălcescu considera Dobrogea o „adevărată Californie“, un loc unde oricine se putea realiza. Ideologul pașoptist anticipa potențialul economic imens al provinciei.
Ioan N. Roman considera că fără Dobrogea,„care-i dă singura ieșire la Mare, România ar fi condamnată la o adevărată robie economică și chiar politică, găsindu-se la discreția fie a Bulgariei, fie a statelor din centrul Europei, cu care are legături pe uscat. Pentru Dobrogea, România este singura țară care poate să-i dea viață, însuflețire și prosperitate“.
În fiecare an sărbătorim ZIUA DOBROGEI- o zi a celor ce locuiesc și muncesc în orașele, comunele și satele acestei provincii istorice, provincie  încărcată de istorie, de cultură și de spiritualitate. La 144 de ani de la unirea acestui teritoriu cu România, suntem siguri că acest lucru a contribuit la dezvoltarea statului român și că fără acest teritoriu statul român nu era întreg. Pornind de la acest prim moment al desăvârșirii unității naționale, au urmat alte două momente, cel din 1913, când sudul Dobrogei istorice (Cadrilaterul) a fost alipit de trupul Țării, ultimul moment fiind acela al unirii cu România a provinciilor istorice aflate sub dominație străină: Basarabia, Bucovina, Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, în 1918.
Prin urmare, Dobrogea a fost primul teritoriu care a fost integrat statului român și de unde a apărut speranța românilor pentru a realiza visul lor de veacuri - unirea tuturor românilor în cadrul aceluiași stat.
La mulți ani, Dobrogea!
La mulți ani, dobrogeni!
La mulți ani, România!
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:  

#Dobrogea144 La mulți ani, Dobrogea! Ziua Dobrogei, la Biblioteca Academiei Române

#Dobrogea14414 noiembrie 1878 - Reintegrarea Dobrogei în cadrul Statului Român


#sărbătoreșteDobrogea144

 
 
 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari