Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#MemorialulPoartaAlbă Raport final - Partidul Comunist Român. Principalele surse de tensiune din partid (VIDEO)

ro

01 Apr, 2022 00:00 6198 Marime text
 Partidul Comunist Român. Sursa foto: Fototeca online a comunismului românesc, cota 77/1965
În România, către sfârşitul domniei lui Ceauşescu, condiţiile economice şi sociale erau catastrofale. Ţara era afundată în deznădejde, corupţie şi frică. Exista sentimentul că sfârşitul trebuia să fie aproape. Nemulţumirea era din ce în ce mai mare, dar Securitatea reuşea, în general, să preîntâmpine orice formă de disidenţă sau rezistenţă.

Cultul personalităţii, care stătea la baza socialismului dinastic al lui Ceauşescu, era absurd şi, în acelaşi timp, superficial. Raportul Final al Comisiei pentru analiza dictaturii comuniste din România, document fundamental care simbolizează ruptura oficială şi ireversibilă de moştenirea totalitară a regimului comunist, aflat în Biblioteca digitală a Cotidianului ZIUA de Constanța, arată că Ceaușescu şi soţia lui se înconjuraseră de sicofanţi, mulţi dintre ei recrutaţi din rândurile familiei lor extinse, iar „familiarizarea socialismului” s-a accelerat în timpul anilor 1980.

Căderea bruscă şi violentă a regimului Ceauşescu – şi odată cu acesta a întregii infrastructuri instituţionale comuniste – ar fi putut fi anticipate, potrivit Raportului Final al Comisiei pentru analiza dictaturii comuniste din România. Unii autori au detectat abisul ce se deschidea între clica aflată la conducere şi membrii de rând ai partidului. Existau semne de nemulţumire în rândurile conducerii comuniste, care indicau mai degrabă nelinişte şi panică decât coagularea unor grupuri cu pretenţii la succesiune. Astfel, o lovitură intrapartinică, având ca rezultat expulzarea nonviolentă a liderului suprem devenise de neconceput în România.

Această situaţie a fost cauzată de trei factori:
(1) extraordinara monopolizare a autorităţii şi a puterii politice de către Ceauşescu;
(2) absenţa din rândurile elitei a unei grupări şi/sau a unor indivizi înclinaţi către reforme, care să aibă o minimă credibilitate; şi
(3) impactul minim al schimbărilor din Uniunea Sovietică din timpul perestroikăi asupra României, care era din ce în ce mai izolată pe plan internaţional. Deşi termenul de elită cu greu ar putea fi folosit pentru a-i descrie pe aparatcicii aflaţi în poziţiile cele mai înalte din ierarhia PCR – nişte birocraţi înfricoşaţi şi umiliţi, slugarnici şi obedienţi – trebuie spus că această elită a fost incapabilă să întreprindă vreo acţiune împotriva clanului conducător.

Principalele surse ale tensiunilor din Partidul Comunist Român

Belu Zilber, un supravieţuitor foarte controversat al procesului Pătrăşcanu, a caracterizat regimul lui Ceauşescu drept o „monarhie de drept dialectic”. Întrepătrunderea simbolurilor şi valorilor leniniste cu un anumit bizantinism politic a fost esenţială pentru formarea elitei politice comuniste româneşti. Biografiile membrilor marcanţi ai nomenklaturii trădează principalele surse ale tensiunilor din PCR:
  1. conflictul dintre comuniştii „pământeni” şi cei „moscoviţi”,
  2. persecuţia îndelungată a intelectualilor,
  3. reprimarea oricărui revizionism marxist şi
  4. combinaţia de convingeri cripto-fasciste şi staliniste, în special în ultima fază a ceauşismului.
Într-o perioadă în care alte regimuri de tip sovietic se angajaseră pe linia unor reforme mai mult sau mai puţin radicale, regimul din România se agăţa de o viziune stranie asupra socialismului, care combina dogme staliniste cu nostalgia etnocentrică pentru un trecut fantasmagoric. Pe de-o parte, Ceauşescu punea accent pe monopolul partidului asupra puterii, pe necesitatea de a păstra proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producţie şi pe competiţia istorică cu Vestul capitalist. Pe de altă parte, retorica sa, şovină şi antimaghiară, arăta preocuparea pentru construirea unei comunităţi etnice perfect „omogene”.

Autarhic şi refuzând liberalizarea internă, sistemul lui Ceauşescu demonstra un dispreţ total faţă de proprii cetăţeni. Se părea că în inima Europei se încerca stabilirea unei forme sui-generis de despotism asiatic. Experimentul autocratic românesc nu a fost o anomalie istorică, irelevantă pentru dezvoltarea generală a regimurilor de tip sovietic. Nicolae Ceauşescu a dus doar la extrem anumite caracteristici ale culturii politice staliniste, în condiţiile particulare româneşti. În consecinţă, pe lângă blamarea liderului defunct, trebuie înţeleasă logica internă a comunismului românesc. Ceauşescu a fost parte integrantă a unei familii politice care îşi avea propriile memorii, reglări de conturi şi frustrări, dar şi visuri romantice, speranţe şi aşteptări” conchide Raportul Final al Comisiei pentru analiza dictaturii comuniste din România.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari