Constanța acum 100 de ani Luna iulie 1925 în presa vremii (IX)
11 Nov, 2025 17:00
11 Nov, 2025 17:00
11 Nov, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
213
Marime text
213
Marime text

- În ediția de astăzi avem în vedere săptămâna 28 iulie – 1 august 1925, de marți până duminică (ziarul „Dacia” nu mai publică ediția de luni în anul de referință).
În ediția de astăzi avem în vedere săptămâna 28 iulie – 1 august 1925, de marți până duminică (ziarul „Dacia” nu mai publică ediția de luni în anul de referință).
În rândurile următoare vom prezenta: Editorial, Politică, administrație și „probleme“, „Nenorocirile“ locale (i.e. accidente de muncă, furturi, arestări, atacuri etc).
Editorial
Cele cinci editorial aferente săptămânii amintite, cuprind, în mod firesc, opiniile, scrise de mai mulți autori. Acestea abordează teme relevante situației locale/naționale sau internaționale, după cum urmează:
- „Regimul streinilor la Constanța” – În editorialul din nr. 165/28.07.1925, Al. Doinaru scria despre legea controlului „streinilor” și despre cum era pusă în aplicare de autorități. Deși esența legii se referea la expulzarea din țară a acelor cetățeni străini care nu aduc niciun plus României, legea a fost aplicată și în cazul celor care au adus contribuții meleagurilor natale, precum negustori, industriași și financiari.
- „Simptome îmbucurătoare” – Editorialul a lăudat vizita ministrului industriei și comerțului Tancred Constantinescu la atelierele Societății de Transport Constanța, acolo unde se construia prototipul de hidroavion „Getta”. „Suntem convinși că d. ministru Tancred Constantinescu care este primul ministru român ce se ocupă astăzi de fabricarea avioanelor și hidroavioanelor în țară, prin înjghebare de societăți naționale de construcție, va da tot sprijinul său acestei întreprinderi atât din punct de vedere moral, cât și material, din partea oficialității. Gestul d-lui Constantinescu deja vizita și a se interesa de aproape de o lucrare, atât de importantă, îl putem socoti, drept o simptomă îmbucurătoare, în grija pe care guvernul o poartă industriei românești.”
- „Exemple dela munictori” – Începutul editorialului a fost marcat de critica lui Al. Dratski la adresa conducerii Constanței, pe fondul opririi lucrărilor la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”. El a adus apoi laude muncitorilor din port care au decis să constituie un fond de 300-400 lei pentru continuarea demersului de construcție. „Ne place să credem, că gestul muncitorilor de port, va avea răsunet și în rândurile organizațiilor profesionale comerciale din acest oraș, și va găsi imitatori.”
- „Într-o chestiune comercială” – În contextul slabei activități la oborul de cereale din Constanța și a operațiunilor în creștere la cele din alte localități, autorul materialului plasa această situația nefastă chiar în contul celor care erau împuterniciți cu gestionarea operațiunilor. Motivul: desființarea liberei concurențe și stabilirea unui preț uniform la toate operațiunile.
- „Politica în școală” – Editorialul de pe 1 august 1925 aducea în discuție pedepsirea profesorilor care au protestat împotriva reexaminării unui elev din Constanța, lăsat corigent. Întâmplarea a făcut ca acesta să fie chiar fiul prefectului județului din acea vreme, Nicolae T. Negulescu. Autorul textului Octav Goruneanu a opinia că decizia luată de minister a fost la îndemnuri politice și pentru a mulțumi un prieten din aceeași categorie.
Politică, administrație și „probleme”
„Ministrul industriei și comerțului, vizitează atelierul de construcție al hidroavionului «Getta»” – Articolul anunța vizita pe care Tancred Constantinescu, ministrul industriei și comerțului, urma să o facă la atelierele Societății de Transport Constanța, unde inginerul Radu A. Stoica construia hidroavionul „Getta”. El era însoțit în această vizită de lucru de către George I. Georgescu, președintele Camerei de Comerț.
„Cum se aplică în țară noul regim al făinei și pâinei” - Ministerul de industrie și comerț munkum dvs. ca orientare—pâi a trimis primăriei locale o circulară, prin care fixează toate indicațiunile necesare pentru punerea în aplicare a noului regim interior privitor la făină și pâine. „Vă aducem la cunoștință că prin jurnalul consiliului de miniștri No. 2215 din 16 Iulie a. c. publicat în „Monitorul Oficial” din 19 Iulie s’a stabilit noul regim al făinei, grâului și pâinei îi urmează ca dvs., în raport cu prețurile locale ale grâului și în limita prețurilor socotite ca maxime pentru făină (făina neagră: 10 lei kgr., făina mijlocie 13.50, făina albă 17, lei, loco moară), să fixați prin o ordonanță prețurile pentru diferite calități de făină și pâine.”
„Ce s-a petrecut la întrunirea național liberală de Duminecă” – Un cititor a trimis redacției „Dacia” o realatare a celor petrecute la întrunirea liberalilor de la Constanța.
„Lista național-țărănistă pentru Camera agricolă” – Ziarul informa asupra faptului că partidele țărănist și național au stabilit o listă comună de candidați pentru Camera agricolă. În fruntea acesteia se afla țărănistul Vasile Lepădatu.
„Nenorocirile“ locale
„Jefuirea unui sătean” – Ștefan Andronache a fost atacat în apropiere de comuna Murfatlar de mai mulți hoți care i-au furat portofelul cu 6.700 lei și un ceas de aur.
„Incendiul din Casapchioi” – Un incendiu a izbucnit la casa lui Ali Rizet, domiciliat în comuna Casapchioi. Întregul acopriș al locuinței a ars, precum și mai multe obiecte din casă. Focul a luat naștere de la o magazie de scânduri încărcată cu paie. Pagubele s-au ridicat la valoarea de 36.000 lei.
„Atentat cu vitriol” – Maria Ivanciu, soția magazionerului din gara Medgidia a aflat că soțul o înșeală cu Maria Olteanu, soția unui comerciant tot din Medgidia. Surprinzându-i, Maria Ivanciu a aruncat spre cealaltă femeie o sticlă cu vitriol.
„Agresiunea de pe Bulevardul Ferdinand” – Ioan Sbrențea a fost atacat în aproperea domiciliului său de doi necunoscuți care l-au lovit cu bastoanele în cap. În urma leziunilor, victima a fost internată la spital.
„Monstruosul viol din Slava Cercheză” – Ema Pascale din Slava Cercheză a fost batjocorită de Ioan Malușev și Grigor Arbaciof. Fata a fost adusă în stare gravă, iar cei doi au fost arestați de jandarmi și predați parchetului.
Va continua.
Haideți să reconstituim împreună povestea Constanței de acum 100 de ani! Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.
Despre proiectul „Constanța acum 100 de ani“
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori ne întrebăm cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol. Publicațiile locale ale vremii, ziare, gazete și reviste, stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările cotidiene de la malul mării. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda din izvoarele scrise ale istoriei „cotidiene“ ale locuitorilor de la pontul Euxin. Aceste surse bibliografice oferă mijlocul pentru a reconstitui imaginea Constanței din anul 1924, respectiv dina nul 1925, obiectiv pentru care cotidianul ZIUA de Constanța demarează proiectul „Constanța acum 100 de ani“. Proiectul propune celor interesați „răsfoirea“ cotidianului „Dacia“ și redarea principalelor evenimente cotidiene ale anului 1924 în edițiile viitoare ale ziarului ZIUA de Constanța.
Proiectul „Constanța acum 100 de ani“), lansat în 2024, continuă în anul 2025, având același scop și folosind aceleași mijloace, însă sub o altă formă, spre a oferi cititorului o lectură cât mai plăcută. Pentru a întări utilitatea istorică și pentru a prezenta evenimentele sub o formă cât mai cuprinzătoare și structurată, în edițiile ce urmează vom prezenta cumulat mai multe numere ale ziarului dobrogean „Dacia“, prezentând, de facto, câte o săptămână de activitate a cotidianul ante-menționat, deci o săptămână din viața urbei constănțene a anului 1925.
Pentru a facilita lectura, considerăm oportună prezentarea cronologică în capitole (sub forma intertitlurilor) a articolelor integrate în ziarul „Dacia“, după cum urmează: într-o ediție vor fi integrate textele referitoare la Editorial, Politica și administrația locală, „Nenorocirele“ locale (i.e. accidente de muncă, furturi, arestări, atacuri etc), iar în altă ediție: Ironii și subtilității în rânduri satirice, Cultură, educație și evenimentele sociale locale, Buletinul juridic, Știrile Internaționale, Publicitate.
Ziarul Dacia este pus la dispoziția cotidianului ZIUA de Constanța de Arcanum.
Citește și:
ZIUA de Constanța lansează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?
Constanța acum 100 de ani Ziarul constănțean „Dacia“ - început, influențe și sfârșit
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


