Primăria oraşului Ovidiu premiază echipa CSO Ovidiu, campioană naţională la rugby
Primăria oraşului Ovidiu premiază echipa CSO Ovidiu, campioană naţională la rugby
10 Oct, 2014 00:00
10 Oct, 2014 00:00
10 Oct, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1952
Marime text
Campioana României la rugby, la categoria de vârstă până în 14 ani, formaţia Clubului Sportiv Orăşenesc Ovidiu, va fi premiată pentru această performanţă luni, 13 octombrie, cu ocazia unei festivităţi organizate, de la ora 12.30, de Primăria oraşului Ovidiu şi de CSO Ovidiu, la Centrul Cultural Ovidiu. „Această echipă a urcat uşor pe treptele performanţei, ajungând campioana României“, a declarat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, la a cărui iniţiativă a demarat, în anul 2012, selecţia pentru constituirea lotului sportiv. Echipa s-a înfiinţat în 2013, fiind antrenată de Bogdan Cristea. Formaţia a obţinut întâi locul cinci în campionat, iar apoi, în sezonul următor, a câştigat întrecerea regională Dobrogea, fiind calificată în circuitul naţional, format din patru turnee: Bucureşti, Iaşi, Constanţa şi iar Bucureşti (turneul final), la ultimele trei ocupând primul loc, iar în final devenind campioană naţională.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii