Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:16 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi luptători constănţeni s-au impus într-un turneu internaţional din Ungaria

ro

26 Mar, 2013 00:00 1844 Marime text
Doi luptători constănţeni, Osgean Ilias şi Ionuţ Caraş, au ocupat locul întâi la categoriile la care au concurat la turneul internaţional de cadeţi la lupte greco-romane din Ungaria. Ilias, sportiv de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” (antrenori, Ioan Giuglea şi Valentin Dobrin), a concurat la categoria 46 kg şi a realizat trei victorii, învingând un ucrainean, un polonez şi, în finală, un croat. Caraş nu mai este la LPS, ci la Steaua Bucureşti, iar în Ungaria s-a impus la categoria 76 kg. Întrecerea a fost una deosebit de puternică, participând sportivi din 14 ţări, printre care Rusia, Turcia, Polonia, Serbia, Croaţia sau Germania.
Un alt fost luptător de la LPS, juniorul Dorin Pârvan, acum la Astra Arad, a evoluat la Campionatul European de seniori de la Tbilisi, unde a ocupat locul 12 din 28 de luptători. Pârvan a câştigat prima partidă, cu un muntenegrean de origine rusă, apoi a pierdut meciul cu un redutabil rus, campion olimpic, mondial şi multiplu campion european, care avea să devină campionul continental al categoriei. Constănţeanul a susţinut apoi încă un meci, în recalificări, cu un sportiv din Azerbaidjan, care l-a învins.
Pe plan intern, reprezentanţii Constanţei au evoluat pentru accederea la faza finală a Campionatului Naţional de juniori. La lupte greco-romane, după cel de-al doilea turneu de calificare, de la Bacău, au acces la faza finala următorii: Iulian Grăjdan (categ. 55 kg, locul întâi la total), Stelian Motoloi (categ. 55 kg, locul trei), Sebastian Agrigoroşoaiei (categ. 74 kg, locul întâi) - toţi de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa; calificaţi direct sunt alţi doi sportivi de la LPS, Flavius Moise (categ. 66 kg) şi Valentin Ştefan (categ. 55 kg), graţie clasării în primii cinci la întrecerea de anul trecut (Moise - locul doi, Ştefan - locul cinci). La lupte libere, al doilea turneu calificativ s-a desfăşurat la Mangalia. LPS l-a calificat pe Ştefan Marin (categ. 120 kg, locul doi la total), iar CS Mangalia (antrenor, Marian Oancea) pe Liviu Costache (categ. 60 kg), Mădălin Pârvulescu (categ. 84 kg), Nicoleta Popa (categ. 48 kg), Simona Tudor (categ. 55 kg) şi Denisa Macovei (categ. 72 kg).

Memorial în cinstea lui Ion Bărbătei

Duminică, 31 martie, sala de la LPS va găzdui prima ediţie a Memorialului „Ion Bărbătei” la lupte greco-romane şi lupte libere, competiţie menită să-i cinstească memoria regretatului antrenor, plecat dintre noi acum doi ani. Organizatorii constănţeni au trimis invitaţii de participare la mai multe cluburi din ţară, în jur de zece. 

Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii