Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:32 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța organizează o conferință despre emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale la

ro

30 May, 2022 10:16 1123 Marime text
Universitatea Ovidius ConstanțaFacultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) și Institutul Yunus Emre din Constanța organizează marți, 31 mai 2022, de la ora 11.00, conferința intitulată „Emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale”, informează conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, decanul facultății, conform Biroului de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa. 

Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului care va avea loc în Amfiteatrul A103, din campusul universitar – Corp A, etaj 1 (Aleea Universității, nr. 1) vor susține prelegeri Hakan Kırımlı şi Metin Omer.

„Emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia a fost un fenomen cu puternice implicații în ceea ce privește demografia României și Turciei, dar și a evoluției instituționale a comunității turce și tătare. Aceasta a fost o provocare pentru autoritățile de la București și de la Ankara, oficialii celor două țări semnând în anul 1936 o convenție prin care au încercat reglementarea procesului emigraționist. Integrarea comunității turce și tătare în societatea românească, respectiv în cea turcească, a constituit de-a lungul timpului un factor de apropiere, ea fiind prezentată de oficialii de la București și Ankara ca o « punte a prieteniei » între cele două țări”, precizează conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu.


Hakan Kırımlı este profesor la Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Universității Bilkent din Ankara, Turcia, membru permanent al Societății Turce de Istorie și are ca domenii de interes istoria populației turco-musulmane din Imperiul Rus și Uniunea Sovietică, relațiile turco-ruse și turco-ucrainiene.

Metin Omer este absolvent al studiilor de licență și master la Universitatea Ovidius din Constanța și a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea „Hacettepe” din Ankara, Turcia. Este cercetător științific la Institutul pentru Studii de Dezvoltare și Securitate la Marea Neagră din cadrul UOC și are ca domenii de interes istoria turcilor și tătarilor din România, relațiile româno-turce.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii