Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:52 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evaluarea Națională 2021 Astăzi începe etapa specială cu proba de Limba și Literatura Română

ro

05 Jul, 2021 08:34 1120 Marime text
  • Etapa specială a Evaluării Naționale se va desfăşura în săptămâna 5-12 iulie

După ce ieri, 4 iulie, s-au afișat rezultatele finale ale Evaluării Naționale, astăzi începe etapa specială la Evaluarea Naţională, elevii urmând să susțină proba la Limba şi literatura română. 

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, etapa specială a Evaluării Naționale se va desfăşura în săptămâna 5-12 iulie, iar aceasta îi vizează pe absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza examenul sau participa la examenul iniţial.

De asememea, candidaţii care au participat la una sau mai multe probe de examen desfăşurate în prima sesiune, din perioada 22-25 iunie, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoaşterea acestor probe.

Proba la matematică va avea loc mâine, 6 iulie, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 7 iulie proba la Limba maternă.

Rezultatele vor fi afişate pe 9 iulie şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile.

Rezultatele finale după rezolvarea contestaţilori se vor afişa pe 12 iulie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii