Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:48 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicalistii portuari cer ajutor la nivel inalt

ro

05 Jun, 2003 00:00 637 Marime text
In conditiile in care, la nivelul intregii platforme portuare, exista semnale clare din partea sindicatelor societatilor care isi desfasoara activitatea in acest loc privind necesitatea incadrarii locurilor de munca respective in categoria celor cu conditii speciale, sindicatele reprezentative au decis sa ia masuri in consecinta. Aceasta chestiune, care mocneste de mult in randul sindicatelor portuare, a fost omisa de prevederile noului Cod al Muncii, ca de fapt multe astfel de meserii care in vechiul cod erau mentionate in randul celor cu conditii speciale. Astfel, liderii Federatiei Nationale a Sindicatelor Portuare au decis ca este cazul sa apeleze la ajutorul a doi ministri din cadrul Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei si cel al Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale. Este vorba de ministrul Miron Mitrea si, respectiv, Marian Sarbu, a caror prezenta la Constanta a fost solicitata in mod expres de liderii FNSP si cei ai Conventiei Nationale a Transportatorilor din Romania. Pe langa chestiunea incadrarii locurilor de munca din Portul Constanta in categoria celor cu conditii speciale, va fi dezbatuta si problema lucratorilor din CFR. Transportatorii vor ca astfel sa incerce sa rezolve problema anuntatelor disponibilizari in masa a personalului din CFR, disponibilizari ce se vor efectua curand. Astfel, un numar de peste 18 mii de ceferisti vor fi disponibilizati, conform unui program anume stabilit. Numarul mare de disponibilizati din CFR poate crea un efect social deosebit, cu repercusiuni nedorite. In acest context, sindicalistii portuari asteapta sosirea la Constanta, in zilele urmatoare, a celor doi ministri, care se pare ca si-au dat acordul in privinta purtarii unor discutii vizavi de problemele amintite.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii