Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:31 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Prea devreme, prea brusc!“ Mesaje de condoleanțe după moartea lui Marian Iordache, fostul primar al municipiului Medgidia!

ro

13 Sep, 2020 21:25 2017 Marime text
  • Vei rămâne mereu în memoria noastră ca fiind imaginea vie a ceea ce înseamnă devotament și dăruire. 

Imediat după anunțul cu privire la decesul lui Marian Iordache, fostul primar al municipiului Medgidia, în mediul online au fost postate mai multe mesaje de condoleanțe.
 
Iată câteva dintre ele
 
Bogdan Huţucă, deputat și presedintele PNL Constanța:
 
„Rămas bun, prieten drag! Cu extremă durere în suflet, anunț trecerea la cele veșnice a celui care nu ne-a fost doar un coleg, ci un adevărat prieten, Marian Iordache. Prea devreme, prea brusc... o veste care mă lasă fără puterea de a spune câteva cuvinte! Vei rămâne mereu în memoria noastră ca fiind imaginea vie a ceea ce înseamnă devotament și dăruire. Îți mulțumesc pentru sfaturi, energie și toate amintirile pe care le-am strâns împreună! Condoleanțe familiei!“.

Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța: 

„A plecat dintre noi, prea devreme și  prea pe neașteptate, Marian Iordache. Viața nu a mai avut răbdare, Dumnezeu l-a vrut alături de el. 
În memoria colectivă Marian Iordache va rămâne ca un liberal de mare valoare, un OM care a știut să-și apere principiile politice fără a le călca în picioare pe ale celorlați. În memoria mea rămâne un consilier corect și echilibrat, un OM pentru care am avut respect și prețuire, dincolo de orice afinități politice. Vreau să îmi exprim regretul profund pentru această pierdere și să transmit sincere condoleanțe familiei. Viața politică și administrativă a Constanței este mai săracă începând de astăzi și cred, cu tărie, că luptele electorale sau de orice altfel nu trebuie să ne facă să uităm să ne respectăm și să ne prețuim atât timp cât suntem trecători pe acest pământ. Cred că Marian Iordache va rămâne un reper de  modestie, bun simț și echilibru atât în istoria Consiliului Județean Constanța și un exemplu pentru toți cei care au fost și vor fi reprezentanți ai administraței publice locale. Dumnezeu să îl odihnească!“.
 
„Sincere condoleanțe familiei! Mariane, mai aveai multe de spus în politică. Abia așteptam să ne mai vedem la București. Pentru mine era o bucurie să mă văd cu tine fiind aici în Covasna, mutat, să mă văd cu un dobrogean de al meu. Regrete eterne prietene!“.
 
„Dumnezeu să vă ierte! Sincere condoleanțe familiei!

Citește și

Tragedie. A murit Marian Iordache fostul primar al municipiului Medgidia
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii