Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:34 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu în localitatea Ceamurlia de Sud, județul Tulcea. Au intervenit pompierii ISU Delta Tulcea (GALERIE FOTO)

ro

09 Feb, 2023 13:51 2068 Marime text
Foto: ISU Delta TulceaAstăzi, în jurul orei 11:15, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Ceamurlia de Sus, județul Tulcea.

Potrivit ISU Delta Tulcea, pentru gestionarea situației de urgență, către locul intervenției s-a deplasat un echipaj de salvatori din cadrul Stației de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

Foto: ISU Delta TulceaLa sosirea forțelor militare, incendiul se manifesta la hornul casei.
 

„Împreună cu echipajul SVSU Baia, pompierii au procedat la localizarea și lichidarea incendiului, evitându-se astfel propagarea acestuia la întreaga locuință.
 
În urma incendiului, a ars podul casei pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
 
Cauza probabilă de producere, a fost coșul de fum neizolat termic și necurățat“ - au mai precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea. 


  Pentru prevenirea producerii incendiilor la coșurile de fum, care pot avea consecințe devastatoare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea recomandă cetățenilor:
 - curățarea anuală a hornului, înainte de începerea sezonului rece; 
 - la trecerea prin acoperiș, se va lăsa o distanță de cel puțin 10 cm între fața exterioară a coșului de fum și elemente ușor inflamabile ale acoperișului;
 - să nu utilizeze un coș din zidărie care nu este tencuit;
 - hornurile din zidărie se întrețin și se verifică periodic, pentru a se depista și repara eventualele fisuri;

„Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play“ - au mai precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii