Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:24 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost eliberat certificatul de urbanism pentru viitorul parc de pe strada Eliberării

ro

27 Nov, 2022 11:10 1722 Marime text


În cursul zilei de vineri, 25 noiembrie a.c., municipalitatea a eliberat Certificatul de urbanism cu numărul 3.013 pentru desființarea construcțiilor existente pe terenul fostului sediu al registrului Auto Român, acolo unde locuitorilor din zonă li s-a promis amenajarea unui parc.

Documentul are valabilitate de 12 luni.

Vor fi desființate trei construcții iar ulterior, terenul va fi amenajat pentru crearea de spații verzi și zone dedicate petrecerii timpului liber, cu dotări și echipări destinate activităților recreative pentru populație.

Viitorul parc va avea și marcaje și indicatoare, inclusiv adaptate pentru persoane cu dizabilități, și se va desființa un gard existent, apoi se va  realiza un gard de împrejmuire nou, către calea ferată, și se va planta un gard viu.

Terenul de pe strada Eliberării are o suprafața de 10.044 mp.

Lucrările care vor dura aproximativ un an, vor  începe în 2023, iar desemnarea constructorului este pe ultima sută de metri.

Potrivit city-managerului municipiului Constanța, Felicia Ovanesian, ofertele vor fi deschise pe 5 decembrie.

Investiția se va ridică la aproximativ 10 milioane de lei.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii