Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:56 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conducerea UDTTMR, prezentă la Eskişehir, la premiera unui film despre deportarea tătarilor din Crimeea (galerie foto)

ro

21 Nov, 2013 00:00 1636 Marime text
O delegaţie a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a participat, în perioada 15-18 noiembrie, la Eskişehir, la premiera filmului „Haytarma”, eveniment organizat în cadrul manifestărilor derulate sub egida „Eskişehir 2013 - Capitala culturală a lumii turcice”. Premiera peliculei a reunit o serie de personalităţi ale vieţii politice şi culturale din Eskişehir, dar şi de peste hotare. „Oaspete de seamă la eveniment a fost Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, cel care, timp de 23 de ani, a condus Congresul Tătarilor din Crimeea (Ucraina), alături de el aflându-se, la manifestări, şi actualul preşedinte al congresului, Refat Chubarov”, se menţionează într-un comunicat de presă. Filmul tratează un subiect delicat, anume deportarea tătarilor din Crimeea, din anul 1944. „Povestea tragică a acelor oameni este astăzi transpusă într-o creaţie cinematografică menită, pe de o parte, să readucă în atenţia întregii lumi câteva file din istoria zbuciumată a tătarilor crimeeni, iar pe de altă parte să le reamintească tătarilor de originile lor”, se mai arată în comunicat.
„Premiera filmului «Haytarma» ne-a reunit pe noi, tătarii, din mai multe colţuri ale lumii, la Eskişehir, acolo unde trăieşte o comunitate foarte mare de etnici de-ai noştri. A fost o seară specială, cu siguranţă emoţionantă pentru toţi cei care au reuşit să vizioneze filmul.

Acele clipe de groază pe care le-au trăit tătarii în 1944 nu trebuie să se mai repete şi, cu siguranţă, nu se vor mai repeta într-o societate precum cea în care noi avem avantajul de a trăi. Ele, însă, nu trebuie uitate, iar memoria acelor oameni trebuie cinstită întotdeauna. Sper să avem posibilitatea şi sprijinul necesar să aducem şi noi această peliculă în România, unde să poată fi vizionată de tătari şi nu numai. În timpul acestei vizite am participat şi la o serie de întâlniri cu oficialii din Eskişehir, întrevederi în cadrul cărora am discutat, încă o dată, despre posibilitatea şi oportunitatea înfrăţirii municipiului Constanţa cu metropola Eskişehir. Aşa cum se cunoaşte, noi am demarat aceste discuţii încă din primăvara acestui an şi vrem să ne ţinem de cuvânt şi să fim o punte de legătură între Constanţa şi Eskişehir”, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
Din delegaţia UDTTMR au făcut parte, de asemenea, deputatul UDTTMR Varol Amet, precum şi vicepreşedinţii uniunii, Nagi Gelal şi Demirel Caiali.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii