Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:58 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ciolacu vrea să modifice Constituția „Este necesar ca acest proces amplu să fie pornit repede“

ro

10 May, 2022 12:39 962 Marime text
Marcel Ciolacu, foto: Facebook

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că trebuie modificată Constituţia, având în vedere că societatea se modernizează şi a menţionat că este necesar ca acest proces amplu să fie "pornit repede".
 

"Este un proces amplu şi urmează printr-o dezbatere în Parlament cu toate instituţiile. Dar, de obicei când ai majorităţi atât de consistente, cum există această coaliţie cu o asemenea majoritate în Parlament, îţi propui şi lucruri mai îndrăzneţe şi mai măreţe. Sunt multe (modificări - n.r.). Ştiţi foarte bine că a mai existat o dată o încercare de modificare a Constituţiei.

Presupun că trebuie pornit de la acele dezbateri, nu trebuie nimic, nu ceva anume, dar societatea se modernizează. Provocările sunt, după cum vedem, cu totul altele. Cred că nimeni nu se mai aştepta în Europa să avem de a face un război şi atunci trebuie privite toate unghiurile. Şi sunt ferm convins că vor fi mai multe opinii", a afirmat Ciolacu, întrebat în legătură cu modificarea Constituţiei.


Întrebat dacă atribuţiile preşedintelui ar trebui modificate în Legea fundamentală, Ciolacu a spus: "Nu, eu nu consider că trebuie modificate atribute de la preşedinte".

El a mai afirmat că trebuie constituită o comisie specială în acest scop.
 

"Sunt ferm convins că nici eu, nici dumneavoastră nu modificăm Constituţia astăzi. Este un demers care trebuie pornit repede. Eu astăzi am făcut un anunţ că ar fi cazul să pornim acest demers, ţinând cont şi de majoritatea pe care o avem. Cred că corect ar trebui constituită o comisie specială şi de la Cameră şi de la Senat, cum se face acum şi cu legile siguranţei naţionale şi acolo trebuie pornit acest demers", a adăugat Ciolacu.




Sursa: Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii