Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:51 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IM Pascu spune ca votul P.E. legat de Tokes a fost "o rusine"

ro

16 Jun, 2010 14:01 1166 Marime text

Vicepreşedintele Comisiei de afaceri externe a Parlamentului European (AFET), Ioan Mircea Paşcu, a depus, marţi, o explicaţie de vot aferentă numirii ca vicepreşedinte PE a europarlamentarul Laszlo Tokes, aducând mai multe argumente pentru care consideră că votul din plenul Parlamentului European a fost "o ruşine".

„Votul de azi privind alegerea domnului Tokes ca vicepreşedinte al Parlamentului European a fost o ruşine. In primul rând, explicaţiile Preşedintelui PE privind modalitatea de vot au fost atât confuze cât şi contradictorii. Ca rezultat, nimeni nu a ştiut exact cum să procedeze. În al doilea rând, maşinile de vot al unui număr de eurodeputaţi români -de la care se aştepta un vot împotrivă- nu au funcţionat corect, în mod curios. In al treilea rând, votul s-a desfăşurat oricum iar Preşedintele Buzek a lăsat toată chestiunea în suspensie, părăsind sala", a declarat Ioan Mircea Paşcu.

"In al patrulea rând, solicitarea înţeleaptă a vorbitorilor ca votul să fie repetat în circumstanţe normale a fost respinsă. In al cincilea rând, tot respins a fost anunţul că au fost mai multe voturi decât membrii prezenţi!? In al şaselea rând, în loc să se facă verificarea, am fost pur şi simplu informaţi că votul a fost validat oricum!? In al şaptelea rând, chiar şi aşa, nimeni nu a putut explica cum pot 168 de voturi să reprezinte o 'majoritate calificată' într-un Parlament cu 751 membri!? In fapt, popularii europeni -PPE- şi-au impus forţat voinţa asupra întregului Parlament! Regret acest lucru, cu atât mai mult cu cât puteau proceda mai bine, iar, noi, ceilalţi eurodeputaţi, cu siguranţă meritam un tratament mai bun!", a argumentat el.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Eye 16 Jun, 2010 16:26 Nu vad clar si nici articolul nu explica de ce PPE se cramponeaza la numirea L.Tokes in functie. Care este scopul? Sau introducem si la Parlamentul European "bolile" parlamentului nostru? Daca Ion M. Pascu nu argumenteaza invinuirile la adresa PPE riscam sa devenim iar de ras si in derizoriu.