Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț primeşte sprijin de la Guvern

ro

16 Jul, 2019 14:24 1455 Marime text
Pentru înlăturarea efectelor incendiului care a afectat  Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, județul Alba, unul dintre cele mai vechi așezăminte culturale din Transilvania, Guvernul României va interveni, în regim de urgență.

Astfel, Viorica Dăncilă a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca prin Compania Națională de Investiții, imediat ce vor fi transmise evaluarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență și documentația tehnică necesară, să înceapă lucrările de refacere a așezământului monahal.

”Mănăstirea de la Râmeț este nu doar un monument istoric valoros, ci și o pagină de istorie a vieții monahale și preocupărilor culturale ale românilor din această regiune. Este datoria și responsabilitatea noastră să protejăm aceste valori si să avem grijă ca generațiile viitoare să le cunoască”, consideră prim-ministrul Viorica Dăncilă.


Într-o primă etapă, prin lucrările efectuate, se vor lua toate măsurile pentru punerea în siguranță a clădirii, urmând ca, ulterior, să continue proiectul de refacere a  Mănăstirii de la Râmeț și de înlăturare a efectelor incendiului, anunţă într-un comunicat, Guvernul României.
Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” este în prezent beneficiar al unui proiect în valoare de 5,8 milioane de lei, finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții, prin care se urmărește consolidarea Muzeului și clădirii paraclis din cadrul Ansamblului Mănăstirii Râmeț.

Cele două proiecte, respectiv cel de intervenție în regim de urgență pentru refacerea părților afectate de incendiu, și cel pentru consolidarea Muzeului și clădirii paraclis din cadrul Ansamblului Mănăstirii Râmeț, vor fi complementare. 

Sursă foto: Facebook/ Viorica Dăncilă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii