Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:37 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi - „Vrem să câştigăm tot, aceasta e mentalitatea noastră“ FC Viitorul pleacă în stagiul de pregătire din Turcia (galerie foto)

ro

14 Jun, 2017 00:00 1366 Marime text
După ce s-a reunit luni, la finalul vacanţei, campioana României, FC Viitorul, pleacă astăzi în primul stagiu de pregătire al verii, în care va disputa două meciuri amicale.
 
FC Viitorul va întreprinde în această vară două stagii de pregătire. Primul va avea loc în Turcia în intervalul 14 - 21 iunie, iar cel de-al doilea se va desfăşura în Slovenia între 23 iunie şi 7 iulie. Din Slovenia, FC Viitorul va reveni direct la Bucureşti pentru a susţine, pe 8 iulie, Supercupa României, contra lui FC Voluntari.
 
În cantonamentul din Turcia sunt fixate două meciuri amicale, pe 17 iunie, cu Inter Baku (Azerbaijan, locul 3), şi pe 20 iunie, cu FK Zira (Azerbaijan, locul 4). În Slovenia, programul preliminar este următorul (cu menţiunea cu meciurile se mai pot modifica): pe 26 iunie - FC Vitorul - NK Celje (Slovenia, locul 5); pe 29 iunie - FC Viitorul - Dinamo Tbilisi (Georgia, locul 1); pe 2 iulie - FC Viitorul - FK Krasnodar (Rusia, locul 4); pe 5 iulie - FC Viitorul - ŢSKA Moscova (Rusia, locul 2). 

Oferte pentru Coman, Nedelcu şi alţii 

În stagiul din Turcia, nu vor participa jucătorii convocaţi în această perioadă la loturile naţionale, de seniori (Romario Benzar, Bogdan Țîru, Cristian Ganea) şi de tineret (Arpad Tordai, Virgil Ghiţă, Carlo Casap, Andrei Ciobanu, Florinel Coman şi Alexandru Măţan), care vor primi o săptămână de pauză şi se vor alătura FC Viitorul în stagiul din Slovenia. Echipa pleacă în această după-amiază în stagiul din Turcia, iar până în plecare vor fi prezentate şi transferurile de până acum din această vară.
 
„Primul e Ovidiu Herea. Suntem aproape să mai perfectăm însă două transferuri şi să sperăm că vor fi şi alţii. După ce ne completăm lotul, vom vorbi şi de ieşiri, deocamdată nu e nimic. Probabil că vor fi şi ele. Nu ştiu cât ni le dorim, dar probabil că le vom face. Şi Coman, şi Nedelcu, şi alţi jucători sunt curtaţi. Sunt oferte, dar nu ne grăbim, aşteptăm. Dacă vor pleca, nu e nicio problemă, avem alţii. Trebuie să le dăm şansa şi lor. Dacă ne convin ofertele şi avem soluţii foarte bune de înlocuire, le dăm drumul. Abia aştept să începem treaba, să reuşim iar lucruri mari“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul. 

„Presiunea nu trebuie să ne afecteze“

„Regele“ crede că şi sezonul 2017/2018 al Ligii 1 va fi la fel de interesant ca cel precedent. „Vrem să câştigăm tot, aceasta e mentalitatea noastră. Primul meci pe care îl avem e Supercupa României. Presiunea nu trebuie să ne afecteze. Trebuie să avem aceeaşi foame de rezultate şi poftă de a ne antrena. Am ieşit campioni că ne-am pregătit foarte bine şi am alcătuit un grup foarte bun. Am dat tot ce am avut mai bun în noi şi ne-am autodepăşit. Jocul colectiv, dublat de calitatea jucătorilor, ne-a dus la succes. Va fi un campionat la fel de atractiv ca cel trecut. Au revenit antrenori, vor reveni şi jucători“, a spus Hagi. 

Nu vor face excese 

Politica FC Viitorul în ce priveşte alcătuirea lotului de jucători nu se va schimba. Grupul va fi format din unii fotbalişti de experienţă, dar, în continuare, şi din tineri proveniţi din propria pepinieră. „Încercăm să aducem experienţă în lot, jucători puternici, talentaţi şi care au meciuri în picioare. În acelaşi timp, le vom da în continuare tinerilor din Academie oportunitatea de a juca. Ce am făcut până acum a fost bine şi vom merge pe aceeaşi linie. Nu vom face excese, vezi Doamne că ne-a venit petrolul în curte sau că beneficiem de gaze naturale. Îi lăsăm pe alţii să procedeze aşa. Noi rămânem şi pe mai departe formatori de jucători, cu o Academie foarte bună, dar cu gândul de a face performanţă Întotdeauna trebuie să urmărim acest lucru“, a mai arătat Hagi.

Moment delicat 

Cel mai mare jucător din istoria fotbalului românesc s-a referit şi la echipa naţională, ale cărei şanse de calificare la Campionatul Mondial din 2018 s-au redus dramatic după o nouă înfrângere în campania de calificare, cea din Polonia, scor 1-3. „Ne pare rău, cred că România poate mai mult. Dar nu vreau în momentul de faţă să evaluez eu fotbalul românesc. Trebuie să recunoaştem însă că nu e un moment bun, e o situaţie care nu ne face plăcere. Eu vreau să mă concentrez pe munca mea de la Viitorul, în rest, nu e treaba mea. Trebuie reflectat însă foarte tare şi găsită strada corectă pentru crearea unui proiect de succes, performant şi de a încerca să devii cel mai bun, la toate nivelurile. Nu e vorba numai de echipa mare, ci de toate loturile naţionale, care nu au rezultate bune, în măsură să ne dea o speranţă. Nu vreau să vin să acuz sau să fac uşor anumite declaraţii. E un moment delicat, greu şi sperăm ca cineva să ne lumineze aşa cum trebuie, altfel ne vom depărta foarte tare de scena frumoasă a fotbalului, de nivelul de performanţă, şi ar fi păcat“, a punctat Gică Hagi. 

„Vina nu le aparţine copiilor, ci părinţilor“ 

Managerul tehnic al FC Viitorul spune că el a crezut, crede şi va crede în continuare că „suntem competitivi, buni şi putem face performanţă la nivel foarte înalt. Dar trebuie creat acel spirit de învingători“. Hagi speră să vadă o echipă naţională a României care să aibă rezultate mai bune decât până acum.
 
„Idealul meu e să vină o generaţie de tineri care să joace mai bine ca noi şi cu care să ne mândrim. Eu cred că se poate, că există un potenţial enorm. Suntem latini, creativi şi buni, dar ne trebuie organizare foarte bună şi un proiect îndrăzneţ. Până când nu se va munci cu gândul de a fi foarte buni, va fi imposibil de atins niveluri mari şi de a face lumea fericită, de a o scoate în stradă. Eu m-am săturat să ne certăm între noi. Aş vrea ca acest moment zero de care se tot vorbeşte să se axeze şi pe eliminarea polemicii. Mai avem puţin şi mergem să trăim o dramă şi ar fi păcat. Generaţiilor de succes din fotbalul românesc, cam o sută de persoane, le e greu să accepte acest lucru. Va fi o muncă titanică, dar să sperăm că se vor găsi cât mai repede idei pentru ca fotbalul românesc să ajungă iar în elită. Sper ca ce spun eu acum să fie luat ca o impresie a mea, nu ca un atac sau nu ştiu ce bombă. Avem şi acest drept de a ne da cu părerea din când în când, de a emite o idee de cum vedem noi o situaţie. De jucători trebuie să vorbim ultimii. Nu ei sunt de vină. E ca într-o familie, vina nu le aparţine copiilor, ci părinţilor. Ei trebuie să analizeze şi să facă lucrurile“, a precizat Hagi.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii