Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:30 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Birou unic de avizare pentru Programul Fermierul in cadrul DADR Constanta

ro

28 Jan, 2006 00:00 1102 Marime text

Comitet de Monitorizare alcatuit din sase directori generali

# Producatorii agricoli care acceseaza Programul Fermierul beneficiaza de tarife unice pentru activitatile specifice desfasurate de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara * Biroul unic va acorda asistenta de specialitate pentru obtinerea avizelor, autorizatiilor si acordurilor pentru proiecte

Producatorii agricoli pot obtine facilitati financiare in cadrul Programului Fermierul, conform ordonantei de urgenta aprobate joi in sedinta Guvernului. Programul Fermierul constituie un ansamblu de masuri menite sa sprijine transformarea gospodariilor taranesti in ferme familiale comerciale, prin consolidarea exploatatiilor si imbunatatirea accesului la resurse financiare. Pentru accesarea Programului Fermierul este necesar ca terenul agricol pe care se realizeaza investitia sa fie detinut cu titlu de proprietate si/sau cu contract de arendare sau concesiune. Producatorii agricoli care acceseaza Programul Fermierul au anumite facilitati printre care se regasesc aplicarea de tarife unice pentru activitatile specifice desfasurate de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara si de unitatile subordonate percepute pentru terenurile agricole si scutirea de la plata taxelor de timbru pentru activitatea notariala si a timbrului judiciar datorate pentru autentificarea actelor de transfer a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, achizitionate in vederea constituirii de ferme familiale cu caracter comercial. De asemenea, beneficiarii Programului pot fi scutiti de la plata taxelor/tarifelor pentru eliberarea avizului/autorizatiei PSI, avizului/autorizatiei sanitare si avizului/autorizatiei sanitare-veterinare.Agentia Sapard va avea desemnat un membru observatorPotrivit ministrului MAPDR, Gheorghe Flutur, intrucat se doreste o fluidizare a absorbtiei fondurilor Sapard, s-a decis infiintarea unui birou unic de avizare in cadrul fiecarei directii de agricultura si dezvoltare rurala din judete. Biroul unic va acorda asistenta de specialitate pentru obtinerea avizelor, autorizatiilor si acordurilor pentru proiecte. Acesta va intocmi, totodata, normele si procedurile de lucru specifice, necesare desfasurarii activitatii de derulare a actiunilor cuprinse in Programul Fermierul. Organigrama Biroului va cuprinde, conform Ordinului, un director executiv adjunct al DADR, cu atributii in domeniul dezvoltarii rurale, in calitate de coordonator, un reprezentant al Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, al Oficiului Judetean de Consultanta Agricola, al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, toti acestia in calitate de membri, si un reprezentant al Biroului Regional de Implementare a programului Sapard, in calitate de observator. Pentru monitorizarea Programului Fermierul se va constitui in cadrul MAPDR un Comitet de Monitorizare a Programului, care va fi compus din directorul general al Directiei Generale Implementare Politici Sectoriale si de Piata, directorul general al Directiei Generale de Dezvoltare Rurala, directorul general al Agentiei Sapard, un director general al Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, directorul general al Agentiei Nationale de Consultanta Agricola si directorul general al Fondului de Garantare a Creditului Rural. Intrucat, in Constanta, demersurile pentru infiintarea acestui birou in cadrul DADR Constanta au fost demarate deja, au fost desemnati si cei care vor avea in responsabilitate coordonarea activitatilor. Astfel, Simona Leoveanu, cea care coordoneaza compartimentul de verificare eligibilitate proiecte, criterii proiecte si programe Sapard in cadrul DADR Constanta, a fost desemnata prin decizie oficiala sa coordoneze activitatea Biroului Fermierul. Pentru accesarea Programului Fermierul producatorii agricoli trebuie sa detina atestat de ferma familiala cu caracter comercial, sa realizeze investitii in productia agricola si sa aiba proiecte de investitii care respecta conditiile de eligibilitate, tehnice si economice prevazute in legislatia din domeniu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii