Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:58 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De la CJC pentru 43 de primarii Aproape cinci milioane de lei cadou

ro

22 Oct, 2009 02:12 1698 Marime text
adamclisi_primaria_01.jpgUn număr de 43 de primării din judeţ beneficiază de 20% din sumele defalcate din cota de 2% din impozitul pe venit.

Aleşii din Consiliul Judeţean Constanţa au aprobat, ieri, proiectul de hotărâre referitor la repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a 20% din impozitul pe venit pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru proiecte de infrastructură pe anul 2009.

Dacă la şedinţa precedentă, democrat-liberalii s-au abţinut de la vot pe motiv că lista anexă cu autorităţile locale din judeţ care vor primi aceşti bani nu le-a fost dată, ieri, proiectul a trecut fără vreun amendament din partea consilierilor.

În şedinţele trecute, democrat-liberalii s-au arătat deranjaţi de faptul că unităţile administrativ-teritoriale conduse de primari PD-L nu au prea beneficiat de aceste sume. De precizat că 20% din cotele defalcate din impozitul pe venit destinat susţinerii programelor de dezvoltare locală şi proiectelor de infrastructură care necesită co-finanţare se virează de către DGFP într-un cont distinct de disponibil al acestei instituţii, urmând ca sumele să se repartizeze pe destinaţii finale de către CJC, prin hotărâre.

26 autorităţi ghinioniste

Astfel, potrivit anexei proiectului, doar 43 de primării din judeţ vor beneficia de aceste sume, valoarea totală a acestora ridicându-se la 4.941.100 de lei. Pe lista lucrărilor pentru care sunt daţi banii se regăsesc lucrări care vizează reabilitarea de dispensare şi farmacii, programe de dezvoltare locală pompă apă şi aducţie, infrastructură drumuri, cofinanţare program şcoli şi baze sportive, studii de cadastru, dar şi alimentare cu apă şi reparaţii la căminele culturale.

Potrivit anexei, cei mai mulţi bani vor fi repartizaţi, pe rând, pentru Hârşova - 660.000 de lei, Chirnogeni - 350.000 lei, Deleni - 335.000 lei, Cuza Vodă - 310.000 lei, Adamclisi - 300.000 lei, Crucea - 250.000 lei, Siliştea - 280.000 lei, Cobadin - 200.000 de lei şi Negru Vodă - 205.000 lei. Localităţile amintite vor folosi banii în mod special pentru alimentare cu apă şi infrastructură de drumuri. Sume cuprinse între 100.000 şi 200.000 de lei vor primi: Ciocârlia - 190.000 lei, Grădina - 175.000 lei, Cerchezu - 180.000 lei, Topalu - 150.000 lei, Pantelimon - 150.000 lei, Independenţa - 140.000 lei, Gârliciu - 125.000, Comana - 115.000 lei.

Pe lista primăriilor cărora nu li s-a dat niciun ban figurează: Medgidia, Mangalia, Constanţa, Băneasa, Cernavodă, Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, Albeşti, Castelu, Cogealac, Costineşti, Istria, Limanu, Mereni, Mihai Viteazu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Oltina, Poarta Albă, Rasova, Săcele, Seimeni şi Valu lui Traian.

Lista completă a primăriilor care beneficiază de aceste fonduri poate fi vizualizată în ediţia on-line a cotidianului nostru.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii