Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:02 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost constituit Biroul Electoral de Circumscriptie Fantanele

ro

16 May, 2005 00:00 935 Marime text

Cetatenii cu drept de vot, asteptati la urne pe 12 iunie

Presedintele BEC a fost desemnat Anghel Emil Anghel, iar loctiitorul acestuia este Florentina Bacale * Sediul biroului electoral a fost amenajat in cadrul Scolii generale Fantanele, programul de activitate al acestuia fiind zilnic, intre orele 10.00 si 16.00 * La mijlocul lunii viitoare, cetatenii comunei isi vor alege primarul si cei noua consilieri locali

O noua comuna a aparut de curand pe harta judetului Constanta. Dupa Cuza Voda si Gradina, Fantanele este cea de-a treia comuna infiintata in ultimele luni la nivelul judetului.In urma referendumului organizat anul trecut, populatia din satul Fantanele a hotarat desprinderea de comuna Cogealac si ridicarea acestei localitati la rangul de comuna. Dupa ce proiectul de lege privind infiintarea comunei Fantanele a trecut de Camera Deputatilor si Senat, actul normativ de ridicare a rangului localitatii a fost publicat in Monitorul Oficial din data de 25 martie 2005.Cateva zile mai tarziu, mai precis la data de 11 aprilie, prin ordin al prefectului Danut Culetu, a fost numit cu delegatie, primar interimar al comunei Fantanele pana la organizarea de alegeri locale, liberalul Gheorghe Soare. Prin intermediul aceluiasi ordin, reprezentantul Guvernului in teritoriu l-a numit in functia de viceprimar pe un alt reprezentant al PNL, respectiv Radu Rosu, iar in cea de secretar pe Dumitru Orleanu.In urma hotararii guvernamentale prin care localitatea Fantanele a fost ridicata la rang de comuna, cei aproximativ 1350 de cetateni cu drept de vot vor trebui sa isi aleaga viitorul primar, precum si pe cei noua consilieri locali care vor alcatui Consiliul Local Comunal.Stabilirea alegerilor locale pentru data de 12 iunie 2005, in vederea desemnarii primarului si a consiliului local, i-a determinat pe reprezentantii autoritatilor publice judetene sa parcurga in mod alert procesul de constituire si amenajare a biroului electoral de circumscriptie comunala.Astfel, in temeiul prevederilor art.27 si art.24 alin. 11 din Legea 67/2004 privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale, al procesului verbal privind tragerea la sorti a presedintelui si loctiitorului Biroului Electoral de Circumscriptie Fantanele, precum si a adresei Primariei Fantanele, inregistrata la Prefectura judetului Constanta, la sfarsitul saptamanii trecute a fost desemnat atat presedintele BEC Fantanele cat si loctiitorul acestuia. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al Prefecturii, Corina Cusa, presedintele Biroului Electoral de Circumscriptie Fantanele a fost desemnat Anghel Emil Anghel, iar loctiitorul acestuia este Florentina Bacale.De asemenea, sediul biroului electoral a fost amenajat in cadrul Scolii generale din Fantanele, programul de activitate al acestuia fiind zilnic, intre orele 10.00 si 16.00, putand fi prelungit, in cazuri justificate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii