Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:14 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luptătorul Superkombat Dumitru „Bomberman“ Ţopai s-a căsătorit „Lupta cu burlăcia ai pierdut-o prin KO!“ (galerie foto)

ro

30 Mar, 2017 00:00 20585 Marime text
Eveniment fericit în viaţa luptătorului Superkombat Dumitru Ţopai, care s-a căsătorit.
 
Originar din Mangalia, puternicul sportiv şi-a legat destinul de cel al Dianei Cerasela, o tânără din Brăila, iar cei doi vor deveni în scurt timp părinţi. Împlinit pe plan personal, „Bomberman“ vrea să atingă piscul performanţei şi în ringul de luptă, ţelul său fiind ca, cel târziu la anul, să lupte pentru centura mondială.
 
Născut la Mangalia, în urmă cu 32 de ani, Dumitru Ţopai s-a stabilit de aproximativ trei ani în Bucureşti, unde se pregăteşte cu Ciprian Sora la clubul sportiv al acestuia. Luptătorul şi aleasa inimii sale au spus „Da!“ în faţa ofiţerului de Stare Civilă la Primăria Popeşti Leordeni, iar la anul, în capitală, vor avea loc ceremonialul religios şi petrecerea cea mare.
 
Tânărul cuplu va fi cununat de familia Negru (Alis-Iulia şi Virgil), naşul (consilier local la Eforie) fiind vărul luptătorului Superkombat. Dumitru şi soţia sa se pregătesc să devină părinţi, Diana Cerasela urmând a naşte, peste aproximativ două luni şi jumătate, o fetiţă, care va purta prenumele Agnes Maria. Botezul va avea loc la Eforie Sud, la terasa „Dalia“. 

„O viaţă cu înţelegere şi realizări frumoase!“ 

Cu ocazia cununiei civile, rudele, prietenii şi apropiaţii s-au grăbit să-i felicite pe fericiţii Dumitru şi Diana Cesasela şi pe viitorii lor naşi. „Felicitări şi să fie într-un ceas bun!“, „Casă de piatră şi multă sănătate!“, „Să fie dragoste!“, „Să trăiască şi naşii!“, „Să te bucuri de viaţă frumoasă alături de soţie! Iubiţi-vă din plin!“, „Diana, casă de piatră, bebe sănătos şi să vă ajute Dumnezeu! Mă bucur tare mult pentru tine!“, „Felicitări! O viaţă cu înţelegere şi realizări frumoase!“, „Casă de piatră, Dumitru Ţopai, Dumnezeu să fie cu voi!“, „Casă de piatră, că aşa e omenesc să urezi la o cununie! Eu vă doresc înţelegere reciprocă şi multă sănătate împreună. Întrucât vă iubiţi mult şi nu aţi mai putut împărţi dragostea în doi, vine şi bebele. Vă doresc iubire veşnică în trei! Cu respect, aşa cum ne-am respectat toată viaţa!“, au venit urările. 

Diana Cerasela a jucat handbal 

„Felicitări, frumoşilor, casă de piatră!“, „Să trăiţi ca în poveşti, să fiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi! Casă de piatră şi o viaţă dulce!“, „Lupta cu burlăcia ai pierdut-o prin KO! Succes, frate, toate cele bune, fericire multă şi când v-o fi mai rău să nu mai puteţi de bine!“, „Casă de piatră, Mitică, şi mult noroc pe această cale frumoasă pe care ai luat-o! Era şi timpul să te pui la casa ta. Felicitări maxime!“ sau „Felicitări, ne bucurăm pentru voi. Să vă iubiţi şi să fiţi fericiţi!“, au fost alte câteva mesaje. „Mulţumim din suflet pentru urări!“, au răspuns tinerii soţi. „Bomberman“ nu e singurul sportiv din noua familie. Diana Cerasela a făcut handbal când era mică şi, în general, e o fire sportivă.

La Superkombat, are 13 victorii (şase prin KO) 

Luptător cu 13 victorii (dintre care şase obţinute prin KO) şi două înfrângeri în Superkombat (promoţia condusă de Eduard irimia), Dumitru Ţopai s-a făcut rapid remarcat graţie forţei sale deosebite, loviturilor devastatoare şi curajului. În ring, nu face niciun pas înapoi. Se duce permanent peste adversar, ca un tanc. De unde şi supranumele său. „Bomberman“! Sportivul din Mangalia este pregătit de Ciprian Sora (idolul său), care a făcut din el un luptător redutabil.
 
„Am venit la Bucureşti la îndemnul unui prieten, dintr-o provocare. Am vrut să încerc, să văd dacă mai pot să lupt. M-am antrenat cu Ciprian, iar lucrurile au stat bine. Am susţinut câteva meciuri la amatori şi am ieşit campion naţional. Am reuşit şi am mers mai departe, fiind promovat apoi la Superkombat. Am fost susţinut şi propus pentru această promoţie de arbitrul Cezar Gheorghe“, povesteşte Dumitru Ţopai. 

Bodyguard în Germania şi Italia 

În copilărie şi adolescenţă, „Bomberman“ a făcut box şi rugby la Mangalia. La pugilism s-a pregătit cu Gheorghe Zbenghea, la Alutus Litoral, iar rugby a făcut cu antrenorii Petrică Lungu şi Aramă. Juca în grămadă sau demi de mele. Când a mai crescut, a fost atras de mirajul străinătăţii, activând ca bodyguard în Germania şi în Italia. „În Germania am lucrat cu nişte italieni, spanioli şi cubanezi. Eram o echipă mai mare de sportivi“, spune Dumitru. 

De ce i se spune şi „Mateo“ 

Prietenii îi spun lui Ţopai şi „Mateo“. „Îmi plăcea să mă îmbrac după moda italiană, am fost şi prin Italia şi aşa mă strigau“, explică luptătorul Superkombat, care şi-a fixat un ţel precis în promoţie. „Obiectivul meu cel mai mare, pe care vreau să mi-l îndeplinesc dacă nu în acest an, cel târziu la anul, este să lupt pentru o centură de campion mondial. Visul meu de familie s-a împlinit, m-am căsătorit şi voi deveni tată. Acum mi-a mai rămas să lupt pentru centura mondială“, precizează Dumitru Ţopai. 

Cântăreţul Marcel Pârvan e unchiul său 

În familia sa, luptătorul nu are rădăcini sportive, ci artistice! Doi dintre unchii săi (fraţii mamei sale) activau în acest domeniu, iar unul dintre ei (care cântă şi acum), Marcel Pârvan, era şi pictor. Având un asemenea izvor de inspiraţie, Dumitru Ţopai a urmat şi el cursuri în domeniu la Mangalia, învăţând să cânte la pian, la orgă sau la acordeon. Ulterior, a devenit artist în ring.
 
Sursa foto: Facebook (Dumitru Ţopai) 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Alina 30 Mar, 2017 00:22 Este fratele meu mâ mındresc cu el foarte mult felicitări Fratelo.Baftă💣🕎.