Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:43 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Prejudiciu din plăţi nelegale către Combat Press CJC, parte civilă într-un alt dosar al lui Nicuşor Constantinescu

ro

23 Feb, 2017 00:00 1222 Marime text
Consilierii judeţeni care se vor reuni la finalul lunii februarie în şedinţă ordinară vor trebui să decidă prin vot dacă se constituie parte civilă la solicitarea DNA Constanţa într-un dosar penal în care fostul preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu, este cercetat.
 
În fapt, în perioada decembrie 2009 - noiembrie 2010, suspectul Nicuşor Daniel Constantinescu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi-a îndeplinit cu încălcarea legii atribuţiile de serviciu privind gestionarea bugetului şi exercitarea funcţiei de ordonator principal de credite, în sensul că a plătit, în mod nelegal, către o firmă de publicitate „agreată“, suma de 401.700 de lei.

Aceşti bani au fost achitaţi societăţii respective în condiţiile în care serviciile de publicitate au fost achiziţionate cu încălcarea normelor în materia achiziţiilor publice şi finanţelor publice.

Recent, suspectului Nicuşor Daniel Constantinescu i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 - Cod de procedură penală.
 
Fostul şef al CJC a fost obligat să achite Consiliului Judeţean Constanţa suma de 401.700 de lei „reprezentând plată nelegală pentru servicii de publicitate în presa scrisă către SC Combat Press SRL“. Decizia a fost luată de Chiraţica Enache, judecător al Tribunalului Constanţa, şi poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
 
Consiliul Judeţean a câştigat deja pe fond, în civil, un proces în această speţă. „Noi am câştigat procesul pentru recuperarea celor 401.700 de lei de la fostul preşedinte al Consiliului Judeţean şi de la firma în cauză, în urma recomandării pe care am primit-o de la Curtea de Conturi. Acum, la solicitarea DNA, ne vom constitui parte civilă şi în procesul penal pentru aceeaşi sumă, pentru că, până la urmă, noi trebuie să recuperăm aceşti bani“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Horia Ţuţuianu.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii