Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:52 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Geambec Nadir a fost trimis în judecată

ro

20 Jul, 2013 00:00 2712 Marime text
Geambec Nadir, cercetat de procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi vătămare corporală din culpă, ambele în concurs real de infracţiuni şi cu reţinerea stării de recidivă postexecutorii, a fost deferit justiţiei. El va fi judecat de magistraţii Judecătoriei Constanţa pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, primul termen fiind stabilit pentru data de 6 august. 
Amintim că, la data de 1 iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au propus luarea măsurii arestării preventive faţă de Geambec Nadir. În sarcina acestuia s-a reţinut că, în data de 30 iunie, în jurul orei 8.20, în timp ce conducea autoturismul marca Audi Q7 pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în apropierea Complexului Comercial City Park Mall Constanţa, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Dacia Logan, care oprise pentru a acorda prioritate de trecere unor pietoni angajaţi în traversare pe marcajul pietonal. Ulterior, spun procurorii, Geambec Nadir a părăsit locul accidentului rutier fără încuviinţarea organelor de poliţie. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 5 persoane, care se aflau în autoturismul marca Dacia Logan.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii