Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost cadru MAI, judecat pentru uciderea soţiei Spune că şi-a luat pistol cu glonţ la sfaturile poliţiştilor

ro

29 Jun, 2012 01:00 2064 Marime text
stroe-stroeanton.jpg„Am cumpărat pistolul să arăt colectivităţii în care trăiesc că am pistol cu glonţ. Aşa află şi hoţii"

Anton Gheorghe Stroe, fostul cadru al Ministerului Administraţiei şi Internelor cercetat în stare de arest pe motiv că şi-ar fi ucis soţia, s-a aflat ieri în faţa judecătorilor Tribunalului Constanţa, instanţă care-l judecă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. După ce au ascultat ce a avut de spus Stroe în apărarea sa, magistraţii au stabilit ca pe data de 16 iulie să se judece menţinerea bărbatului în arest, urmând ca noua înfăţişare să aibă loc după vacanţa judecătorească, respectiv pe 3 septembrie.

Din boxa Tribunalului Constanţa, Anton Gheorghe Stroe a oferit detalii cu privire la achiziţionarea pistolului, acţiune care a avut loc chiar la iniţiativa poliţiştilor. „(...) Au fost încercări de furturi, dar nu le-am reclamant decât verbal. Nu mi-am permis să angajez o firmă de pază, pentru că nu aveam bani. Strângeam la maximum fiecare bănuţ. Am şi prins în garaj un vecin, pe care l-am dus la poliţie. (...) Nu sunt o persoană violentă. Am cumpărat pistolul să arăt colectivităţii în care trăiesc că am pistol cu glonţ. Aşa află şi hoţii. Nu am tras niciodată cu pistolul. Când l-am cumpărat am luat şi 20 de cartuşe. 15 intenţionam să le trag în poligonul poliţiei, iar restul de cinci urma să le păstrez", a mai spus Anton Gheorghe Stroe. La finele şedinţei, judecătorii au decis ca la termenul din data de 3 septembrie să fie audiaţi cinci martori, trei dintre ei fiind poliţişti. Aceştia sunt cei care au ajuns primii la faţa locului şi vor povesti magistraţilor, în detaliu, ce au găsit în casa fostului cadru MAI. Tot în faţa judecătorilor, însă într-o altă şedinţă, Stroe a mai susţinut că a fost trezit de soţie, care striga că umblă cineva la geam. „Nu am ştiut ce să fac, am luat pistolul, m-am pus în genunchi şi în coate să mă ridic (n.r. din câte se pare fostul cadru MAI suferă de discopatie lombară şi se ridică greu din pat), moment în care nu ştiu cum s-a apăsat trăgaciul. Când am văzut că a plecat glonţul, am intrat şi mai rău în panică şi am tras un al doilea foc, la mare distanţă de soţia mea". Ulterior, susţin procurorii, bărbatul a scos încărcătorul din pistol, a culisat din nou manşonul pistolului pentru a elimina cartuşul de pe ţeavă, a ridicat de jos cartuşul şi l-a băgat în încărcător, după care a sunat la 112.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii