De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
18:17 18 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Exclusiv! Noi detalii din dosarul Beirut! „Răsplătirea“ salvatorilor (document)

ro

12 Jul, 2016 00:00 2264 Marime text


ZIUA de Constanţa prezintă în exclusivitate noi detalii din rechizitoriul dosarului Beirut! La momentul trimiterii în judecată, Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus nu mai puţin de şapte disjungeri, una dintre ele fiind declinate către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la intervenţia pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“. Restaurantul Beirut a fost distrus într-un incendiu, în aprilie 2014. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.
 
Conform rechizitoriului, document care se află la Judecătoria Constanţa, „primul detaşament de intervenţie al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea a sosit în apropierea restaurantului Beirut, zona magazinului Dovi, în jurul orei 22.41“.


 
„Din declaraţiile martorului (…) (pompier militar), ale lui (…), care se coroborează cu imaginile (…), rezultă că în timpul manifestării violente a incendiului de la nivelul mansardei restaurantului Beirut, cei doi au identificat victima (…), în stare de inconştienţă, căzută în capătul de sus al scărilor. Apoi, cei doi au procedat la evacuarea acesteia şi la acordarea primelor măsuri de ajutor. Ulterior, fata a fost dusă la una dintre ambulanţele aflate pe bulevardul Tomis“, se mai arată în rechizitoriu.
 
„Din declaraţiile martorilor pompieri militari (…), (…) şi (…) (care au acţionat cu o linie de intervenţie în interiorul restaurantului Beirut, la nivelul mansardei) rezultă că, imediat după salvarea victimei (…), s-a refulat apă în permanenţă şi au căutat alţi supravieţuitori, fără a avea succes, că întregul etaj era cuprins de flăcări, cu prăbuşiri continue de materiale incandescente provenite din tavane şi acoperiş, cu degajare de fum şi temperatură sporită (care au determinat topirea vizoarelor căştilor pompierilor şi intoxicarea cu monoxid de carbon a martorului (…) (n.r. pompier militar), că, în ciuda eforturilor lor, nu au putut limita proporţiile incendiului şi în timpul activităţii, la momentul în care îşi schimbau tuburile de oxigen, au auzit un zgomot puternic şi imediat au constatat prăbuşirea unei părţi din acoperiş şi a podelei mansardei. Martorii estimează că această prăbuşire a fi avut loc la 15-20 de minute de la sosirea lor la locul incendiului“, potrivit rechizitoriului.
 
Constantin Pavel, inculpat în prezenta cauză, suspectat, printre altele, de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora, le-a declarat anchetatorilor că nu este vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat la restaurantul Beirut şi că „plafonul s-a prăbuşit în parte din cauza tonelor de apă dată de pompieri“.
 
Concluzionând, anchetatorii arată că „intervenţia specializată a ISU Dobrogea nu a constituit un factor în prăbuşirea structurii (după cum invocă inculpatul Pavel Constantin), deoarece distrugerea a survenit în perioada de început al acţiunii pompierilor (când apa folosită pentru stingere nu ajunsese la o cantitate mare). De altfel, legea prevede obligaţia ca proiectarea şi execuţia construcţiilor să asigure stabilitatea elementelor portante pentru o perioadă de timp, determinată - cerinţă firească -, pentru a se asigura posibilitatea intervenţiei de specialitate. Or, în lipsa unui proiect şi a unei ranforsări totale a platformei, această cerinţă nu putea fi îndeplinită“.
 
Chiar şi aşa, după cum arătam mai sus, procurorul Mihai Eduard Ilie a dispus nu mai puţin de şapte disjungeri, una dintre ele fiind declinată către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la intervenţia pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“. Aceeaşi unitate de parchet trebuie să verifice şi o posibilă comitere a unei infracţiuni de abuz în serviciu, aparent săvârşită de un militar împreună cu un civil, cu privire la emiterea, în anul 2012, a singurului aviz ISU în favoarea SC Middle East Partners SRL, firmă care deţinea restaurantul Beirut, din Constanţa.
 
Documentul privind finalizarea Dosarului Beirut poate fi citit accesând secţiunea „Documente“ din ediţia online.
 

Citeşte şi 

Ti-a placut articolul?

Comentarii