Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:57 27 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Exclusiv - Tragedie prevestită! Firma restaurantului Beirut, distrusă într-un incendiu cu câteva zile înainte de moartea celor trei fete (galerie foto)

ro

04 Apr, 2016 00:00 2365 Marime text

 
Mâine se vor împlini doi ani de la incendiul care a distrus restaurantul Beirut din Constanţa, condus de omul de afaceri George Karam. Tragedia a avut loc în data de 5 aprilie 2014, iar atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. În actul de sesizare a instanţei de judecată, în timpul urmăririi penale, unul dintre martori a fost testat cu detectorul de minciuni. Şi asta pentru că asupra sa plana o suspiciune potrivit căreia ar fi fost implicat în această tragedie. Mai exact, martorul respectiv ar fi fost acuzat că ar fi pus la dispoziţia unui presupus incendiator o substanţă inflamabilă. Martorul a trecut testul pentru detectarea comportamentului simulat, astfel, el nu a fost pus sub acuzare.
 
Tot în rechizitoriul acestui dosar se mai arată că, înainte cu aproximativ două săptămâni de producerea tragediei, avusese loc un „incident la spotul luminos al reclamei restaurantului Beirut“. Focul a fost stins cu un stingător.
 
Unul dintre martorii audiaţi în faza urmăririi penale a declarat organelor de cercetare că, înainte cu două săptămâni de incendiu, cel din data de 5 aprilie 2014, „a luat foc reclama luminoasă de deasupra intrării în restaurant“. „Focul a fost stins cu un stingător. (…) Au ars numai cablul electric şi ceva plastic. Este vorba de reclama luminoasă «Beirut», aşezată pe verticală, lângă cealaltă reclamă «Restaurant Beirut», care era pe orizontală şi prinsă de faţadă. Reclama a fost stinsă, iar în ziua următoare a fost reparată“, se mai arată în rechizitoriu.
 
Dosarul a fost instrumentat de Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică, care instrumentează și dosarul Colectiv. Magistratul l-a trimis în judecată pe George Karam pentru două infracţiuni de distrugere din culpă, una în formă agravată, de infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, de infracţiunea de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora - formă agravată, de infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, de infracţiunea de construire fără autorizaţie într-o zonă construită protejată, de infracţiunea de primire în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi de 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.


 
În cauză au mai fost deferiţi Justiţiei:
 
- Constantin Pavel, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă - una în formă agravată, a infracţiunii de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora, a infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
 
- SC Tinel Cristi SRL, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă - una în forma agravată, a infracţiunii de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora;
 
- Dumitru Jurcă, pentru două infracţiuni de distrugere din culpă - una în forma agravată, pentru infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, pentru trei infracţiuni de fals intelectual, precum şi pentru infracţiunea de uz de fals;
 
- Gheorghe Nirlu, pentru 18 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
 
- Sultana Nirlu, pentru cinci infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
 
- Florentina Gica Coroianu, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
 
- Florin Iordache, sub aspectul săvârşirii a 20 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. 
 
Dosarul este judecat de Ştefania Pîrlogea, magistrat al Judecătoriei Constanţa. Următorul termen a fost stabilit pentru jumătatea acestei luni.
 
Citeşte şi 

Ti-a placut articolul?

Comentarii