Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:24 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dosarul „vânătorului" de alpinişti, redeschis de Tribunal

ro

03 Apr, 2012 00:00 818 Marime text
vanator-alpinistutilitar.jpgCostel Stoian, trimis în judecată de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat, s-a aflat ieri în atenţia magistraţilor Tribunalului Constanţa. Judecata în acest dosar se află la început, dat fiind că acesta a fost înregistrat pe data de 19 ianuarie.

Bărbatul a fost pus în libertate, pe data de 27 ianuarie, de către Curtea de Apel Constanţa. Conform datelor puse la dispoziţie de Parchetul Înaltei Curţi, la data de 22 octombrie 2011, Costel Stoian, deranjat de faptul că alpiniştii utilitari care efectuau o lucrare la faţada blocului în care locuia murdăresc şi deteriorează plăcile din polistiren cu care îşi izolase exteriorul apartamentului, le-a atras atenţia să nu mai treacă prin faţa geamului său, ameninţându-i în mod repetat că le va tăia corzile. „Astfel, în timp ce colegul victimei a rămas la nivelul apartamentului inculpatului, continuând să discute în contradictoriu cu acesta, victima, care fusese poziţionată, iniţial, chiar faţă în faţă cu inculpatul, a început să coboare. În acest timp, inculpatul, enervat de atitudinea primului, care îi spunea că trebuie să înţeleagă, ca şi vecinii săi, că lucrarea trebuie finalizată şi că faţada blocului nu îi aparţine, s-a retras de la geam în bucătărie. Văzând că inculpatul s-a retras vădit enervat în interiorul apartamentului, martorul a început să coboare şi i-a cerut şi victimei să facă acelaşi lucru întrucât inculpatul le pregăteşte ceva (presupunând că acesta ar putea să îi stropească cu apă)", conform procurorilor. Ulterior, Stoian s-a întors la geam cu un cuţit în mâna, s-a aplecat înspre exterior prinzând cu mâna stângă coarda victimei pe care a tăiat-o cu acel cuţit. Victima a căzut de la o înălţime de 7,5 - 8 metri, lovind în cădere un cablu de internet, fapt ce a fost de natură a-i schimba poziţia corpului şi a-i atenua impactul.

Ti-a placut articolul?

Comentarii