Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cerere de pensionare Procurorul Vasile Balaican, în atenţia lui Traian Băsescu

ro

08 Mar, 2014 00:00 1740 Marime text
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României, Traian Băsescu, a propunerii de eliberare din funcţie, prin pensionare, a lui Vasile Balaican, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
În prezent, acesta este delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Vasile Balaican este suspectat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa, „la data de 11 decembrie 2013, inculpatul Balaican Vasile, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a primit suma de 2.000 de euro de la o persoană (denunţătoare în cauză), lăsând-o să creadă că va interveni pe lângă un lucrător de poliţie din cadrul unei secţii de poliţie din Constanţa, astfel încât acesta să efectueze cercetări într-un dosar penal într-o manieră care să asigure o soluţie favorabilă persoanei denunţătoare, urmărită penal în cauza respectivă”. „Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, o parte din actele de urmărire penală fiind efectuate de către lucrătorul de poliţie asupra căruia inculpatul a afirmat că avea influenţă, în baza unei delegări emise de procurorul de caz”, au conchis procurorii Anticorupţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii