Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:36 27 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unul dintre dosarele instrumentate de către DNA Constanţa merge la Înalta Curte

ro

10 Mar, 2018 00:00 847 Marime text
Dosarul în care Vasile Balaican, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, şi Răzvan Dimoftache au fost condamnaţi, în primă instanţă, la Curtea de Apel Constanţa va merge către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Şi asta pentru că pedepsele aplicate de instanţa mai sus precizată au fost atacate atât de către cei doi inculpaţi, cât şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa.
 
În cauză, Vasile Balaican a fost condamnat, în primă instanţă, la doi ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani, pentru trafic de influenţă. Fostul procuror a mai fost obligat la muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Comunei Lumina, judeţul Constanţa, sau la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.
 
Răzvan Dimoftache a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă. Totodată, instanţa a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a „pedepsei de trei ani şi şase luni de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 178/01.04.2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 1630/118/2007, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din data de 17.12.2008“. De asemenea, a dispus executarea în întregime a pedepsei de trei ani şi şase luni de închisoare, alăturat pedepsei de trei ani de închisoare, aplicată în prezenta cauză. În final, inculpatul Dimoftache Răzvan execută pedeapsa rezultantă de şase ani şi şase luni de închisoare, în regim de detenţie“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Curtea de Apel Constanţa a dispus confiscarea sumei de 500 de euro de la inculpatul Vasile Balaican.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „la datele de 10 februarie 2012 şi 5 martie 2012, inculpatul Balaican Vasile a primit de la inculpatul Dimoftache Răzvan suma totală de 500 de euro în două tranşe, de 200 de euro şi, respectiv, 300 de euro, pentru a-şi trafica influenţa pe lângă procurorul de caz dintr-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, dosar în care inculpatul Dimoftache Răzvan era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni la regimul circulaţiei, promiţându-i că îl va influenţa pe procurorul de caz astfel încât acesta să dispună faţă de Dimoftache Răzvan o soluţie favorabilă“.
 
Într-o altă cauză, Răzvan Dimoftache a fost trimis în judecată în dosarul cărnii aparent alterate.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii