Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulţi magistraţi din Dobrogea, în atenţia CSM. Cine sunt şi unde vor să plece

ro

25 Sep, 2017 00:00 3934 Marime text
Unul dintre judecătorii care vor să plece din Constanţa şi-a depus jurământul în luna ianuarie 2016, în cadrul unei şedinţe solemne ce a fost deschisă publicului. Acţiunea a reprezentat, cel puţin la nivelul judeţului nostru, o premieră în Justiţie, fiind pentru prima dată când un astfel de eveniment este deschis publicului.
 
Şapte magistraţi din Constanţa şi unul din Tulcea au formulat cereri prin care îşi cer transferul la instanţele din capitală.
 
Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, Diana Deculescu, de la Judecătoria Constanţa, solicită transferul la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la Judecătoria
Sectorului 2 Bucureşti ori la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Conform CSM, pentru Judecătoriile Sectoarelor 3, 4, 5 Bucureşti, cererea va fi analizată ulterior, întrucât, în prezent, nu sunt posturi vacante.
 
Diana Deculescu, judecător al Judecătoriei Constanţa, este unul dintre candidaţii care au promovat examenul de capacitate organizat în perioada 4 iulie - 6 noiembrie 2014. Ea a fost numită judecător la Constanţa de preşedintele României, Klaus Iohannis, decretul fiind semnat în luna ianuarie 2015.
 
Mai departe, şi Anca Alexandra Sîrghe, tot de la Judecătoria Constanţa, solicită transferul la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti ori la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Ca şi în cazul anterior, pentru Judecătoriile Sectoarelor 3 Bucureşti, cererea va fi analizată ulterior, întrucât în prezent nu sunt posturi vacante. Anca Alexandra Sîrghe şi-a depus jurământul în luna ianuarie 2016, în cadrul unei şedinţe solemne ce a fost deschisă publicului. Acţiunea a reprezentat, cel puţin la nivelul judeţului Constanţa, o premieră în Justiţie, fiind pentru prima dată când un astfel de eveniment este deschis publicului.
 
În continuare, Liliana Maria Găvan, de la Judecătoria Tulcea, solicită transferul la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti sau la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pentru Judecătoriile Sectoarelor 3, 4, 5 Bucureşti, cererea va fi analizată ulterior, întrucât în prezent nu sunt posturi vacante.
 
Ionela Mihaela Stanciu, de la Judecătoria Constanţa, solicită transferul la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti ori la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Şi în acest caz, pentru Judecătoriile Sectoarelor 5, 4, 3 Bucureşti, cererea va fi analizată ulterior, întrucât în prezent nu sunt posturi vacante.
 
Consiliul Superior al Magistraturii mai arată că Ancuţa Ailene, de la Judecătoria Constanţa, solită transferul la Judecătoria Iaşi. În 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către preşedintele României a mai multor propuneri de numire în funcţia de judecător a candidaţilor declaraţi admişi care îndeplinesc condiţiile legale la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada 25 iunie - 11 octombrie 2013. Astfel, în atenţia preşedintelui de la acea vreme, Traian Băsescu, au ajuns mai mulţi magistraţi, printre care s-a aflat şi Ancuţa Ailene.
 
Asta în timp ce Iuliana Magdalena Olteanu, din Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, solicită transferul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Iuliana Magdalena Olteanu a fost delegată în cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform datelor oficiale, delegarea este valabilă în perioada 9 iulie - 9 ianuarie 2018.
 
Rodica Niţescu, din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, solicită transfer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. În iulie 2014, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcţia de judecător şi procuror stagiar a absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, promoţia 2012-2014, începând cu data de 15 iulie 2014. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa au fost numiţi mai mulţi procurori stagiari, printre aceştia aflându-se şi Rodica Niţescu.
 
În final, Alexandra Nora Mircea, din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, solicită transferul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii