Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:38 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Circuitul ascuns al banilor, în opinia procurorilor Cum s-au „evaporat“ Avraham Morgenstern şi Elan Schwartzenberg din dosarul Henri Coandă

ro

13 Jun, 2017 00:00 6274 Marime text
Zilele trecute, Curtea de Apel Bucureşti a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării.
 
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României vor redeschide, săptămâna viitoare,
dosarul Campusului Social Henri Coandă, cauză instrumentată de Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
În cauză, fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită. Tot în acest dosar, procurorii DNA au cerut şi au obţinut arestarea preventivă în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg.
 
Dosarul se află pe masa judecătorilor Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru.
 
Zilele trecute, şi Avraham Morgenstern a fost arestat preventiv, în lipsă! Decizia a fost luată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în dosarul în care acesta a fost condamnat în primă instanţă la 12 ani de detenţie, pentru o presupusă evaziune fiscală de 10 milioane de euro.
 
Pe scurt, Avraham Morgenstern este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“.
 
„Dispune, în cazul inculpatului Morgenstern Avraham, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă“, potrivit minutei Curţii de Apel Bucureşti.
 
Revenind la dosarul Campusului Social Henri Coandă, în rechizitoriul întocmit, Dana Ana arată că „inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul Social Henri Coandă, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Constanţa“.
 
„Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 de lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Precizăm că, din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi către contul personal al primarului Mazăre Radu Ştefan şi 80.000 de euro către contul pus la dispoziţie de fratele său Mazăre Alexandru, ambele fiind deschise la o bancă din Israel“, conform DNA.
 
Procurorii mai arată că „banii, primiţi în mai multe tranşe au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate“.
 
„În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de Consiliu Local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham).
 
În declaraţiile de avere formulate în perioada 2011-2012, inculpaţii Mazăre Radu Ştefan şi Mazăre Alexandru nu au menţionat conturile personale deschise la o unitate bancară din Israel şi nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri“, au conchis cei de la Anticorupţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii