Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:55 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Avea poza iubitei în buzunar Mihai Tolontan, scafandru militar, s-a spânzurat. „Te-am iubit, sufletul meu“ (galerie foto)

ro

25 May, 2015 00:00 3307 Marime text


Un tânăr din Mangalia, de numai 26 de ani, a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa într-un mod cutremurător: s-a spânzurat cu un fular de creanga unui copac. Descoperirea a fost făcută ieri dimineaţă, de un bărbat ce trecea prin zona Insulei din Mangalia.

Omul a sunat la 112, anunţând că un bărbat stă atârnat de un copac şi pare fără suflare. Imediat, poliţiştii şi un echipaj de la Ambulanţă au sosit la faţa locului, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru tânăr, fiind declarat mort. Părinții băiatului au fost anunțați de decesul fiului lor, ei fiind cei care au și confirmat, printre lacrimi, identitatea acestuia. Tânărul de numai 26 de ani era cadru activ la Centrul de Scafandri şi îi plăcea ceea ce făcea. Cu toate astea, el a cedat. Şi-a anunţat intenţia pe Facebook, însă nimeni nu a înţeles ce urma. Acum, familia se pregăteşte de o înmormântare, deşi cu siguranţă şi-ar fi dorit o nuntă. Nu a fost să fie. Se spune că durerea cea mai mare pe care o poate suferi un părinte este să-şi piardă copilul. Şi prietenii lui Mihai au fost şocaţi peste măsură de gestul lui.
 
Din spusele familiei, Mihai Tolontan, căci aşa se numea tânărul, suferea în urma unei decepții sentimentale. Şi oamenii legii cred că este vorba despre o sinucidere din dragoste, deoarece într-unul dintre buzunare au găsit fotografia unei tinere. Cadavrul a fost dus la morgă, unde urmează să fie necropsiat. Polițiștii din Mangalia au deschis o anchetă în acest caz.
 
Surse neoficiale spun că tânărul de numai 26 de ani era cadru activ la Centrul de Scafandri şi îi plăcea ceea ce făcea. Cu toate astea, Mihai a cedat. Sâmbătă noaptea, înainte de a lua decizia de a se spânzura, Mihai a postat pe Facebook fotografia unei tinere, cu mesajul „Te-am iubit, sufletu meu!“. După o oră, el şi-a anunţat intenţiile: „Cred că îmi ajunge...“, ataşând o piesă a formaţiei 3 Sud Est, „Alături de îngeri“. Nimeni nu şi-a dat seama ce urma să facă Mihai. Mai târziu, după ce ştirea a ajuns în presă şi s-a aflat despre cine este vorba, prietenii au scris o sumedenie de mesaje din care reies clar uimirea şi şocul produse de vestea morţii prietenului lor de numai 26 de ani.
 
S-a spânzurat în spatele blocului său de pe strada Portului din Mangalia, de o creangă care nu era mai înaltă de un metru şi jumătate de la sol. Fata la care Mihai visa are 17 ani şi este din Tuzla. Cu lacrimile care i se înnodau sub barbă, mama lui Mihai a declarat că tânărul voia să se căsătorească la vară: „De Crăciun i-a cumpărat un inel. Spunea că nu e de logodnă. Eu i-am zis că dacă ea este aleasa, să aştepte până când face 18 ani şi apoi să se căsătorească“.
 
Apropiaţii lui spun că el a mai avut tentative de sinucidere. Mihai Tolontan îşi terminase concediul de odihnă şi urma să se întoarcă astăzi la unitatea militară.
 
Mesaje de condoleanțe
 
Vă redăm câteva dintre aceste mesaje, scrise pe contul de Facebook al lui Mihai. (Menţionăm că ortografia aparţine celor ce le-au postat.)
 
„Acum ești aproape de îngeri, păcat erai tânăr aveai toată viata înainte.“
„Nu se poate băi nene aşa ceva, ce băiat liniştit era... Dumnezeu să îl odihnească :((“
„Doamne Makaay Mky?????:(((( Nu pot să cred! Dzeu sa te ierte :((“
„Pff Dumnezeu să îl odihnească, păcat de tinereţea lui ...“
„:( Doamne Mihai... Dumnezeu să te aibă în pază... Ce ai făcut??? :((“
„O baaaai Makaay, nu îmi vine să cred ce ai putut să faci!!!! Dumnezeu să te ierte!!! Condoleanţe familiei. Păcat.. :(“
„Cum frateeeee??????????? Makay“
„Nu cred Makay! Prea ușor ai renunțat la viață! Dumnezeu sa te ierte”
„Păcat, avea toata viata înainte, Dumnezeu să îl odihnească în pace şi să îl ierte :( Condoleanţe familiei îndurerate.“
„Este o mare tragedie de neimaginat pentru familia acestui tânăr.”
„Dumnezeu să te ierte pentru ce-ai făcut şi numai Dumnezeu ne poate judeca pe toţi pentru tot ce facem pe acest pământ.“
„Makaay nu trebuia sa faci aşa ceva... pt nimic în lume... erai tânăr... o viaţă înainte. Dumnezeu să te ierte prieten drag... nu te voi uita.“
„Odihneşte-te în pace, Mihai!“
„Maky... Dumnezeu să te ierte... mare păcat ptr ce???“
„Dumnezeu să te ierte Makaay!! Nu-mi vine să cred..“
 
Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?

Comentarii