Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:59 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Primarul interimar analizează Profesorul Gheorghe Dumitraşcu ar putea deveni cetăţean de onoare al Constanţei! (documente)

ro

10 Feb, 2016 00:00 3874 Marime text


Cel mai important istoric al Dobrogei, după unii specialişti, prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu, ar putea deveni cetăţean al municipiului Constanţa. Propunerea către Primărie s-a făcut de către un licean din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“.
 
„Bunul Dumnezeu m-a făcut de-aşa fel încât să nu mă mulţumesc, pur şi simplu, cu banalitatea. Poate de aceea am căutat şi am găsit mari personalităţi care să-mi întregească devenirea. Dar Ileana Vulpescu şi Gheorghe Dumitraşcu, dincolo de a-mi fi maeştri, sunt ai României, pentru că României şi-au închinat opera. Ei nu au ştiut şi nu ştiu nimic de propunerile pe care le-am înaintat Universităţii «Ovidius» (care, astăzi, nu ar fi existat fără efortul conjugat al profesorului Dumitraşcu şi al lui Adrian Rădulescu). Am făcut-o pentru că trebuia ca cineva să întocmească şi să pună semnătura pe aceste acte de propunere la titlul de «Doctor Honoris Causa» (Litere), şi, respectiv, de «Profesor emerit» (Istorie). De ce spun asta? Pentru că niciun om de bun-simţ nu poate nega: 1) că Ileana şi Romulus Vulpescu sunt cei mai buni cunoscători din literatura română ai limbii franceze şi 2) că profesorul Dumitraşcu este cel mai important istoric al Dobrogei. Calitatea lor profesională excepţională este încununată de un naţionalism sincer, manifest, prin care şi-au câştigat locul în Panteonul naţiunii române, unde «analfabeţii» - aşa cum îi numea Adrian Păunescu -, de-atunci şi de-acum, nu vor putea intra niciodată.
 
Bineînţeles, doamna Vulpescu şi domnul Dumitraşcu sunt deasupra oricăror titluri, care, oricum, astăzi, au devenit rezultatul coteriilor, al tovărăşiilor dintre fel de fel de haimanale. Doamna Vulpescu este cea mai citită şi cea mai importantă scriitoare în viaţă a noastră. În ceea ce o priveşte, publicul a decis! Acum, nu-mi mai rămâne decât să solicit domnului primar Făgădău să facă public dovada iubirii pe care ştiu că o poartă culturii şi să ia act de cererea pe care am făcut-o Consiliului Municipal de a-i acord profesorului Dumitraşcu titlul de «Cetăţean de Onoare».
 
Dacă Facultatea de Istorie încă mai are privilegiul colaborării lui Valentin Ciorbea - care, sper, va fi consultat în ceea ce priveşte propunerea pentru Gheorghe Dumitraşcu -, Facultatea de Litere de  la «Ovidius», prin decizia luată, trădează ignoranţa şi reaua-credinţă ale celor care se pretind profesori şi umanişti“, ne-a declarat Ştefan Paraschiv, tânărul licean care luptă pentru recunoaşterea publică a Ilenei Vulpescu şi a prof. Gheorghe Dumitraşcu în Constanţa.

Profesorul din Nisipari, uitat de Universitatea „Ovidius“

În calitate de redactor-şef al revistei de cultură „Manifest Româneşte“, tânărul Ştefan Paraschiv a trimis o scrisoare cu titlu de propunere către conducerea Universităţii „Ovidius“ din Constanţa (UOC), prin care solicita sprijinul în ceea ce priveşte acordarea titlului de Profesor Emerit lui Gheorghe Dumitraşcu, istoric (doctor în Istorie al Facultăţii de Istorie - Universitatea Bucureşti, 1976), cercetător, om politic de primă mărime şi prezenţă remarcabilă în viaţa culturală a României ultimilor 50 de ani.
 
La cei 76 de ani, Gheorghe Dumitraşcu este o personalitate cu merite extraordinare, care a dus o viaţă închinată istoriei României, prin opera sa reuşind să devină unul dintre cei mai apreciaţi istorici şi profesori de istorie, un exemplu de conduită civică, dar şi unul de slujire a intereselor învăţământului şi ale statului român, se arată în motivarea solicitării formulate către conducerea UOC.
 
Solicitarea a ajuns în atenţia decidenţilor Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius“, însă nu i s-a dat curs până în prezent, deoarece Consiliul facultăţii nu s-a întrunit încă pe anul în curs, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al UOC, Daniel Citirigă
 
Scriitoarea Ileana Vulpescu, „refuzată“  de conducerea UOC!
 
Paraschiv a solicitat Universităţii „Ovidius“ din Constanţa suport şi pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Ilenei Vulpescu, scriitor, traducător, dramaturg, eseist de primă mărime şi prezenţă remarcabilă în viaţa culturală a României ultimilor 50 de ani.
 
În vârstă de 83 de ani, Ileana Vulpescu este o personalitate cu merite extraordinare, care a dus o viaţă închinată limbii şi literaturii române, prin opera sa reuşind să devină unul dintre cei mai apreciaţi scriitori, un exemplu de conduită civică, dar şi unul de slujire a disciplinelor umaniste. Propunerea înaintată decidenţilor Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Ovidius“ a fost însă respinsă, pe motiv că Ileana Vulpescu nu a fost implicată niciodată în activitatea academică, didactică şi de cercetare din cadrul facultăţii, prin comparaţie cu celelalte personalităţi care au primit titlul de Doctor Hororis Causa la propunerea acestei facultăţi. 



Ileana Vulpescu, sursa foto: blog-libris.ro
 

„Să le arătăm respect cât mai sunt încă în viaţă!“

Iniţiatorul acestor propuneri, liceanul de clasa a XII-a Ştefan Paraschiv, consideră că atât profesorul Dumitraşcu, Ileana Vulpescu, cât şi alţi intelectuali uitaţi ar trebui să beneficieze de respectul comunităţii pe care au slujit-o sau din care se trag cât sunt în viaţă, cât se mai pot bucura de recunoaşterea publică, altminteri…
 
În acest sens, Consiliul Local al municipiului Constanţa analizează acordarea titlului de cetăţean de onoare prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu în următoarea perioadă. Cel puţin aşa sună răspunsul primit în urma solicitării de la viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău.
 
Născut la 25 septembrie 1939, în comuna Nisipari din judeţul Constanţa, profesorul şi-a legat iremediabil destinul de locul natal.  Foştii elevi, studenţi şi masteranzi de la Facultatea de Istorie şi Drept a Universităţii „Ovidius“ îl consideră un adevărat model intelectual. Ca o recunoaştere a valorii sale, omul de cultură a fost distins cu o serie de diplome de excelenţă şi de onoare. Din decembrie 1989 şi până în prezent, prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu nu a primit nicio decoraţie sau distincţie din partea statului român, în schimb, a primit diverse distincţii, în calitate de revoluţionar, de parlamentar, de la diverse instituţii de învăţământ, cultură şi artă, dintre care cele acordate pentru calitatea de ctitor îl onorează în mod deosebit.
 
În perioada mai 1990 - decembrie 2000, Gheorghe Dumitraşcu a fost senator în Parlamentul României, timp de zece ani şi jumătate fiind membru al Comisiilor de Cultură, Artă şi Mass-Media, precum şi Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică a Senatului României. Gheorghe Dumitraşcu a predat la universitate sub diverse forme, mai ales la masterat, până în februarie 2010.
 
Din februarie 2010 scrie, are mai multe cărţi bune de tipar. Participă la evenimente culturale, creşte tinere condeie cu drag de istorie şi literatură şi le vorbeşte tinerilor despre dragostea vieţii lui: istoria poporului român! În 2013, profesorul Dumitraşcu a primit titlul de cetăţean de onoare al satului Nisipari, în cadrul unei manifestări organizate de fostul primar al comunei Castelu, Nicolae Anghel.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza solicitarea adresată Primăriei municipiului Constanţa şi răspunsul Universităţii „Ovidius“. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 14 Feb, 2016 16:38 Domnule Profesor Gheorghe Dumitrașcu nu contează daca oficialii Constantei iti dau sau nu o bucata de hârtie pe care sa scrie Cetatea n de Onoare al Constantei ,PTR. Ca tu esti CETĂȚEAN DE ONOARE prin tot ceea ce ai facut si esti!