Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:05 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Crema" MAI si MApN

ro

27 Jul, 2009 01:22 1437 Marime text

cecilia_noua.jpgAproape 20 de persoane au fost trimise în judecată, în cursul săptămânii trecute, de procurorii anticorupţie, sub multiple acuzaţii de abuz în serviciu, fals şi asociere pentru săvârşire de infracţiuni.

Noutatea o reprezintă, din punctul meu de vedere, că cele 19 persoane deferite instanţelor sunt tocmai aşa-zisă „cremă" a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Apărării. Mai precis, sunt toate persoane de vază în ministere, începând de la fostul comandant al Flotei, contraamiralul Mircea Rusmănică, şi terminând cu fostul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea", generalul Petre Trandafir. Între aceste două capete de şir, se aliniază frumos colonei, maiori, locotenent-colonei, căpitani, locotenenţi şi plutonieri. Printre ei, colonelul Neculai Coman, fost prim- adjunct al ISU „Dobrogea", colonelul Viorel Costache, cel care a câştigat în ianuarie 2009 concursul pentru postul de inspector-şef al instituţiei, dar şi colonelul Eugen Romanescu, fost ofiţer în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre Bucureşti. Cum spuneam, „crema" celor două ministere în discuţie. Potrivit DNA, prejudiciul calculat până în prezent se ridică la peste 1,2 milioane de lei, situaţie în care, în cazul unora dintre suspecţi, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator. Alţii, mai „norocoşi", faţă de care urmărirea penală s-a început spre sfârşitul anchetei, au rămas cu averea intactă. Până la pronunţarea unei soluţii definitive, suspecţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Între timp, pe agenţii continuă să curgă ştiri referitoare la diferite aspecte ale anchetei, potrivit cărora, de pildă, contraamiralul Rusmănică a fost certat de vecina sa pentru că nu a reuşit să-l „bage" pe fiul acesteia „la pompieri". Sau chiar că, bunăoară, generalul Trandafir s-a supărat pe doi dintre subalternii săi care au „tăiat" de pe lista favoriţilor taman „pila" lui Rusmănică, motiv pentru care în relaţia dintre cei doi a intervenit o răceală. Jenant! Dincolo, însă, de toate aceste aspecte, cert este că inspectoratul nu a avut decât de suferit. Fie că faptele sunt adevărate, fie că nu sunt, ele umbresc munca şi activitatea a zeci de oameni care, zilnic, intră în lupta cu moartea pentru a-şi salva semenii. Fie că generalii, coloneii, contraamiralii, maiorii deferiţi instanţei vor răspunde sau nu pentru faptele lor, acolo unde este cazul, imaginea instituţiei rămâne pătată. Şi am aşa un sentiment că nu toţi cei care lucrează acolo merită asta, mai ales ţinând cont de riscurile la care se expun în fiecare zi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii