Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:33 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locuintele pentru tineri Multi doritori, putini platitori

ro

31 Jul, 2009 02:30 2831 Marime text

deschidere.jpg„În primăvara lui 2010 se vor muta primele familii acolo" # Deocamdată, însă, numai 94 de noi locatari au dat banii pentru avans

Programul de construire de locuinţe ieftine a fost menit să rezolve marea problemă locativă de care se lovesc tinerii constănţeni. Aşa că, primarul Radu Mazăre a pus mintea la treabă şi banii la bătaie şi s-a apucat de construit case.

Strategia a fost simplă şi făcută să aducă voturi multe. De fapt, planul lui Mazăre de a atinge nişa (segmentul de votanţi care nu-l agreau - tinerii) părea la început unul absolut strălucit. Totul a început când „la iniţiativa primarului Radu Ştefan Mazăre, Consiliul Local Municipal Constanţa a aprobat, prin HCLM 613/2007, programul de construire a locuinţelor ieftine pentru tineri destinate cumpărării", după cum spune site-ul primăriei. În 2008, cu numai câteva săptămâni înainte de alegerile locale, edilul a organizat şi marea tragere la sorţi pentru ceea ce avea să devină cartierul de blocuri Baba Novac. 18 imobile a câte nouă etaje. Ce mai, paradisul! „Avem 16.000 de tineri care vor blocuri", se mândrea Mazăre, în luna februarie a acestui an, în cadrul unei dezbateri televizate. Însă, cu toate acestea, numărul antecontractelor de vânzare-cumpărare semnate şi parafate nu a fost niciodată unul foarte clar. Şi asta mai ales pentru că, loviţi de criză, dar şi de incertitudine, tinerii selectaţi din suflanta Loteriei de către Mihaela Rădulescu nu au vrut, sub nicio formă, să dea avans pentru casele care, teoretic, li se cuvin.

Etajul 10 din... 9

De la bun început, beneficiarii apartamentelor şi garsonierelor din Baba Novac au avut posibilitatea să semneze antecontractele în două variante: cu avans sau fără. Avansul era şi el de diferite procente din valoarea totală a apartamentului sau garsonierei. Însă, pentru că au avut „foarte multă încredere", până acum numai 94 de contracte cu avans au fost semnate. Cifra ne-a fost furnizată de purtătorul de cuvânt al primăriei, Liviu Tramudana. „Termenul de finalizare a blocurilor din Baba Novac este de 18 luni de la începerea lucrărilor. Trebuie ţinut cont de faptul că nu toţi constructorii au început în acelaşi timp", a mai spus Tramudana. Reprezentantul primăriei a precizat că firma care va finaliza prima un bloc este ARGOS, care „a ajuns până la etajul 9 sau 10" (n.r. noi ştiam că blocurile au numai 9 etaje). După finalizarea imobilelor, se va rezolva partea legată de finisaje şi de utilităţi. „În primăvara lui 2010 se vor muta primele familii acolo. Toate contractele sunt semnate. Adică 1.044, câte au fost extrase", mai spune Tramudana. Însă numai 94 de tineri au dat banii înainte. Dar ce se va întâmpla dacă o mare parte dintre cei care nu au dorit să dea avans se vor răzgândi? „A... păi vor urca ceilalţi de pe listă". Oricum, dacă nu se vor găsi muşterii pentru blocurile din Baba Novac, Mazăre se va ocupa şi de asta, iar municipalitatea va cumpăra imobilele. Asta pe lângă cei 5.750.000 de euro pe care primăria condusă de Radu Mazăre i-a alocat pentru lucrările de infrastructură şi utilităţi (n.r. potrivite site-ului primăriei).

locuinte_pentru_tineri__066.jpgAşa vor arăta

Potrivit unor planşe puse la dispoziţie de reprezentanţii Primăriei Constanţa, apartamentul tip 1 va avea o suprafaţă construită (cu terase şi pereţi) de 63,60 mp, apartamentul tip 2 - 67,90 mp, iar garsoniera - 32,80 mp. În cazul tuturor blocurilor, structura de rezistenţă este formată din cadre şi diafragme de beton armat, planşee din beton armat, iar închiderile perimetrale sunt făcute din zidărie BCA, placată cu termosistem şi tencuieli decorative silicatice. Ferestrele şi uşile sunt din PVC cu geam termoizolant low-e, gladuri tablă, iar pardoselile sunt cu şapă autonivelantă. Apartamentele şi garsonierele vor fi echipate sanitar cu lavoare, vas WC cu rezervor, cadă şi baterii. Caloriferele vor fi din oţel. În proiectul „marca Mazăre" sunt implicate firmele Eucass, ARGOS, ABC Val, COMCM, SC BAC SRL, Metal Intertrade şi Imvest.

{mos_ri:locuinte,tineri}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Marco24 04 Aug, 2009 12:58 Suntem o familie tanara si dorim sa cumparam un apartament cu avans mare sau integral in blocurile noi construite. Dar avem in proprietate o amarata de casa la tara. Stie cineva? Daca nu vor fi cumparate de tinerii castigatori la loterie, se vor vinde si celor din exterior?
  • surmelis argentina pusa 31 Jul, 2009 16:09 D-na ziarista Corina Samoila,ar trebui sa-l mai "slabiti" cu atacurile ,pe d-l primar al Constantei. Nu credeti ca prea s-a mediatizat o prezentare de moda inedita si originala? Acum e timpul sa-l lasati sa munceasca alaturi de chipa sa de consilieri si d-voastra sa OBSERVATI ca sunt o multime de copii cu un parinte sau cu doi parinti care stau singuri in casa 8 (ore),cat timp dureaza programul de munca legal al parintilor.Pentru aceasta categorie de copii nu exista nici un sprijin din partea statului roman.Ma gandeam ca infiintarea unor CAMINE DE COPII SCOLARI ,pe langa "Centrele de zi pentru copii" ar fi un ajutor atat pentru PARINTI,COPII si de ce nu si pentru PERSOANELE CARE AU IN INGRIJIRE COPII (PLASAMENT FAMILIAL).In orasul Harsova ,jud. Constanta exista o cladire finalizata in proportie de 87 % si care ar intruni foarte bine conditiile pentru infiintarea unui CAMIN DE COPII SCOLARI.Trebuie sa amintesc faptul ca respectiva cladire nefinalizata are doua destinatii ciudate : "Centru de consiliere persoane abuzate"si "Centru medico-social".Amandoua centrele nu-si au rostul in oras din moment ce nu s-a REZOLVAT problema copiilor lasati singuri in casa sau pe strazi.
  • Titi 31 Jul, 2009 07:03 eu ar trebui sa primesc o astfel de locuinta in cea de a doua transa insa am auzit o gramada de versiune ca de ex. ca pretul final va fi mult mai mare decat cel anuntat initial. este adevarat?