Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Potentiali candidati PSD pentru alegerile locale

ro

11 Apr, 2003 00:00 892 Marime text
Reprezentantii organizatiei PSD local au prezentat ieri, in fata presei locale, o parte a potentialilor candidati pentru posturi de primari in cateva organizatii din judetul nostru. Asa cum cotidianul nostru v-a informat deja, primarul de Mangalia, Zamfir Iorgus, si cel al comunei Tuzla, Avram Ghebenei, au devenit membri PSD. Presedintele PSD local, Petre Stanca, a declarat ieri ca "este multumit ca a avut intuitia sa renunte la timp la anumiti alesi locali care si-au exprimat dorinta de a intra in PSD, dupa faramitarea organizatiei PUR Constanta". Interventia lui Stanca a facut referire directa la primarul orasului Eforie, Mihail Cosma, care a ramas membru PUR. Liderul social-democrat a afirmat ca organizatia judeteana a partidului are o alta varianta de candidat pentru Primaria Eforie, in persoana lui Ovidiu Brailoiu, actualmente inspector sef al Inspectoratului Teritorial in Constructii. Incitat de media prezenta, Stanca a lansat ad-hoc si alte posibile candidaturi, cum ar fi Mircea Pintilie la Primaria Medgidia, Sorin Bulancea la Primaria Harsova sau Ion Nicolin la Primaria Negru Voda. In privinta candidatului pentru Primaria Constanta, presedintele PSD a lasat sa se inteleaga ca nici unul dintre cei propusi nu au renuntat la ideea de a deveni unic candidat, astfel incat o decizie in acest sens va fi luata prin consultarea presedintelui Nastase, a colegilor din Biroul Executiv judetean, precum si a presedintilor de organizatii locale. Dupa parerea sa, insa, drept contracandidat pentru primarul Mazare, in 2004, PSD nu poate prezenta decat o persoana la fel de tanara si bine pregatita.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii