Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:32 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liberalii şi-au inaugurat cel de-al treilea sediu Antonescu a vorbit despre un an 2012 cu noi recorduri de abuz în materie de democraţie

ro

22 Dec, 2011 00:00 877 Marime text
Partidul Naţional Liberal - filiala Constanţa a inaugurat ieri cel de-al treilea sediu al formaţiunii. Sediul de pe bulevardul Ferdinand devine astfel fieful general al PNL, alături de sediul de la Gară, unde funcţionează Fundaţia „Brătianu", şi de sediul de pe strada Vasile Pârvan, care rămâne unul pentru activităţi.

Preşedintele Crin Antonescu a tăiat panglica inaugurală a sediului şi a vorbit în termeni relativ duri despre anul 2012. „Anul viitor, electoral, va fi unul foarte greu, pentru că se vor stabili noi recorduri de abuz, de încălcare a constituţiei şi a regulilor democraţiei", susţine preşedintele Partidului Naţional Liberal. Liderul liberal a mai spus că la viitoarele alegeri se va asista la o bătălie cu mijloace nepermise în democraţiile stabilizate. Crin Antonescu a mai afirmat că moţiunea de cenzură intitulată „După 22 de ani, democraţia este în pericol", depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, cel mai probabil nu va avea nicio şansă în actualul Parlament.

La eveniment au participat şi vicepreşedintele PNL Rareş Mănescu, secretarul general al PNL Eduard Hellvig şi europarlamentarul PNL Ramona Mănescu.

Hellvig: „Organizaţia de la Constanţa, printre cele mai bune"

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a lăudat organizaţia condusă de Gheorghe Dragomir, pe care a catalogat-o ca fiind una dintre cele mai bune filiale liberale din ţară. Probabil, domnul Hellvig nu a mai consultat ultimele sondaje sau se uită direct pe cele ale USL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii