Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:11 25 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorica Dăncilă, întâlnire cu o delegație a Congresului SUA

ro

14 Aug, 2018 17:24 506 Marime text
Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a primit astăzi, 14 august, vizita unei delegații a Congresului SUA condusă de Devin Nunes, președintele Comitetului Permanent pentru Informații din Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii.

Cu această ocazie, înaltul oficial român a salutat sprijinul constant pe care Congresul SUA îl acordă Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Totodată, a reiterat importanța deosebită pe care România o acordă Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Șeful Executivului a subliniat interesul părții române pentru intensificarea consultărilor și cooperării bilaterale pe toate temele de interes comun, discutând împreună cu interlocutorii americani viitoarea agendă politică bilaterală, potrivit reprezentanţilor Guvernului.

Pe lângă importanța consolidării dialogului politic, premierul Viorica Dăncilă a subliniat necesitatea dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, având în vedere potențialul mare de care România dispune, precum și interesul pentru o prezență crescută a investitorilor americani. În context, a apreciat dinamica relațiilor de cooperare în sectorul energetic și implicarea tot mai pronunțată a companiilor americane în domeniul explorării resurselor de hidrocarburi, în special în Marea Neagră.

Șeful Guvernului României a trecut în revistă evoluțiile de interes cu privire la situația de securitate regională, evidențiind importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică în ansamblul său și accentuând, în context, necesitatea unei puternice legături transatlantice. De asemenea, a subliniat importanța deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Bruxelles din iulie 2018 pentru securitatea și stabilitatea flancului estic al Alianței.

Șeful Executivului a menționat contribuțiile consistente ale României la securitatea euro-atlantică, evidențiind rezultatele pozitive în respectarea angajamentelor privind cheltuielile dedicate apărării. Totodată, a precizat că România va continua să acționeze ca un aliat responsabil, contribuind activ la promovarea securității în spațiul euro-atlantic și în afara sa.

Subiectul extinderii Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a figurat, de asemenea, pe agenda discuțiilor, premierul exprimând speranța că autoritățile americane se vor pronunța în favoarea extinderii Organizației și vor susține candidatura României.

Ti-a placut articolul?

Comentarii