Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:46 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UNPR - Anunt de presa

ro

12 Jun, 2012 15:26 806 Marime text

Le mulţumesc tuturor constănţenilor care au ieşit la vot. Le mulţumesc în principal celor care, prin votul lor, mi-au acordat încrederea că pot conduce municipiul Constanţa mai bine decât o face actuala administraţie. Le garantez că nu-i voi dezamăgi în activitatea mea viitoare.

Le mulţumesc şi celor care nu m-au votat. Oricât de întemeiate ar fi motivele lor, pentru mine va fi o temă importantă de gândire şi de acţiune în perioada următoare.

Pentru cei care nu au ieşit la vot, îmi doresc ca la următoarele alegeri să reflecteze mai bine şi să iasă din acest silenzio stampa în care au intrat de ani de zile.

"Ai câştigat? Continuă! Ai pierdut? Continuă!" Dictonul lui Pierre de Coubertin este astăzi motto-ul meu. Rezultatul obţinut la aceste alegeri locale nu mă descurajează. Dimpotrivă, mă motivează. Sunt un luptător care nu cedează şi care îşi asumă riscuri. Am demonstrat-o când, după ce am demisionat din funcţia de prefect, mi-am asumat candidatura sub sigla unui partid care a ieşit de la guvernare. Consider că nu este principial să te dezici de partidul care te-a susţinut.

Chiar dacă Mazăre şi USL au câştigat aceste alegeri, Constanţa are nevoie de o voce credibilă care să lupte cu fărădelegile trecute, prezente şi, mai mult ca sigur, viitoare ale acestora. Mi-am dorit ca la 10 iunie să se contureze o nouă putere: Puterea Constănţenilor. Eu cred în această putere care tocmai s-a declanșat. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu va deveni din ce în ce mai mare, până când va sparge zidul grupării Mazăre-Constantinescu.

Claudiu-Iorga PALAZ

Ti-a placut articolul?

Comentarii